Dorinta

Ne dăm întâlnire în zece minute. Ajung înaintea lui şi mă întind către soare. Pentru prima dată, zâmbesc cu toţi dinţii. Şi mă simt ca şi cum aş fi într-o vacanţă de odihnă, într-un resort din America de Sud. Insă bicicleta medicinală şi scaunul cu rotile care se amestecă printre celelalte obiecte de mobilier ale elegantului patio de lângă piscină, îmi reamintesc că nimeni nu vine aici la distracţie. Mă fac mică, încercând să devin invizibilă. Mă ruşinez de trupul meu sănătos, aproape gol. Mă ruşinez să fiu întreagă, într-o lume de paralitici şi schilozi. Ma simt vinovată că sunt în puteri, că pot înnota, că sunt mândră de frumuseţea mea. Şi mi-e clar, atât de clar, atunci când el apare şi îşi plimbă privirile, apoape lacome, peste rotunjimile corpului meu, că nu vom putea fi niciodată doar prieteni. Că oricât m-aş ascunde, orice aş îmbrăca, orice aş spune, el va vedea în mine femeia, pasiunea, extazul. Si îşi va dori să mă aibă, să mă guste, din cap până în picioare, cu fiecare simţ, cu fieacare centimetru al pielii sale. La rându-mi, îl urmăresc fascinată, cum îşi scoate tricoul, dezgolindu-şi în întregime, bustul şi braţele puternice şi sculpturale. Şi deşi am mai văzut bărbaţi cu trupuri lucrate, fără vreo tersărire de dorinţă, acum vreau să fiu una cu bărbatul din faţa mea. Ochii ni se agaţă, preţ de o clipă, în care uităm unde suntem, cine suntem, cine ne aşteaptă acasă, în care devenim complici la regăsire.

Magie in Bucuresti

Zilele trecute am primit un comunicat de presa care anunta spectacolul de la Bucuresti, din 5 decembrie, a celor mai buni iluzionisti ai Americii, „The Spencers”. Magicienii  leviteaza, trec prin ziduri de beton, dispar si reapar ca prin minune.

Si m-am gandit sa scriu despre magie. E clar ca avem nevoie de ea, altfel spectacolele de acest gen si-ar pierde publicul. Oricat de picioarele pe pamant am fi, oricat ne-ar placea banii si titlurile, ceva din noi are nevoie de supranatural. Acel ceva – cu glas firav, acoperit in majoritatea timpului de celelalte voci din mintea noastra, care crede ca exista viata dincolo de interdictii, separare, prejudecati si tipare. Care stie ca nu e nevoie sa astepte sa-i pice minunea din cer pentru ca o poate infaptui chiar el. Inauntrul sau, fiecare dintre noi e constient ca poate infaptui miracole. Dar poate mult prea inauntru.

Daca as putea sa le fac un dar tuturor oamenilor, ar fi acela de a – ia juta sa descopere puterea lor creatoare. I-as transforma pe toti in magicieni care stiu sa scoata din palarie o viata implinita, care are un sens. Constienti de faptul ca nu depind de sistem, de sefi sau de parinti.

Valentina de Piante Niculae, premiera la Odeon

Timpul subiectiv a trecut intr-o clipire, in ultima vreme. Si uite-asa, m-am trezit in dimineata asta si am realizat ca au mai ramas doar patru  zile de eXplore #6. Abia astept ziua de 16 si spectacolul pe muzica de Janis Joplin, interpretat de Cullberg Ballet. Pe de alta parte, fiecare performance ramas, e prilej de sarbatoare si de a nu-ti petrece seara in casa.

Spre exemplu, azi e seara cea mare a Valentinei de Piante Niculae si a premierei spectacolului „The Thing Doesn’t Touch Me„, desprea care am scris aici. De la 21, la Odeon.

Si tot la Odeon, inainte, de la 7 pm, o tanara prezenta din Serbia / Slovenia, Dragana Alfirevic, cu „are made of this„. Cateva chei de „lectura”:  autonomia noastra in cadrul relatiilor umane, explorarea iubirii si modul in care ne face sa ne raportam la ceilalti, corpul, ca teren al negocierilor si luptelor, in care orice eveniment lasa urme. Pe scena vor urca 4 dansatori, printre care si Dragana, care este si autor. Un scurt preview, mai jos: