Arhiva | Trecatori RSS feed for this section

De vazut: Maitreyi

17 Mar

In Centrul Vechi, pe strada Lipscani, Ramona Stan o descopera pe Maitrey la maturitate… O invitatie la teatru pentru 29 martie.

Mi-am dorit sa vad piesa de cand am aflat ca se joaca, dar niciodata nu mai gaseam bilete, asa ca am inceput sa urmaresc site-urile de profil si imediat ce am vazut afisul in statia de metrou de la Victoriei am si mers sa le cumpar. 

Interirorul Teatrului de pe Lipscani  (cunoscut si ca Sala Rapsodia) m-a impresionat  placut – o sala veche, mica, dar cocheta. Spectacolul a inceput cu un dans al tinerei Maitreyi, iar prima reactie a fost: „Ce frumoasa e!”.
 
Piesa este o redare fidela a romanului lui Mircea Eliade, insa ineditul consta in introducerea interventiilor din povestea scrisa chiar de Maitreyi. In interpretarea Maiei Morgenstern, o Maitreyi de 60 de ani ne dezvaluie povestea vazuta prin ochii ei. O mentiune speciala pentru scenele de dans indian, interpretat impecabil de Ailyn, si cele care redau obiceiuri din traditia indiana dar si pentru distributie, inspirat aleasa:
 
Ailyn Cadir, superba!  Am vazut o Maitreyi mult mai frumoasa decat imaginea pe care mi-o formasem in urma lecturii. Pe Ailyn o stiam de la „Alege ASIA” si din cateva seriale tv, insa nu am stiut ca este atat de talentata si pe scena teatrului.
Vlad Zamfirescu, genial! Interpretandu-l pe tanarul Mircea Eliade a condimentat replicile cu umor si usor sarcasm, reusind astefel sa provoace zambete in randul publicului.
Doamna Maia Morgenstern, o aparitie extraordinara!  A fost o adevarata onoare pentru mine sa stau la 3 metri de dumneaei, sa-i vad ochii inlacrimati, sa-i simt emotiile.
 Anca Sigartau si Doru Ana  au fost si ei convingatori in rolul parintilor Maitreyei, dand viata cu autenticitate stilului de si obiceiurilor de  viata ale unei familii indiene la inceputul anilor ’30.
 
Pentru cei ce nu au citit romanul lui Eliade, „Maitreyi” pe scena teatrului va fi o experienta frumoasa, iar pentru cei ce stiu povestea scrisa de Eliade, reactia este… „aha… deci asa s-a intamplat de fapt..”.
 
„Maitreyi” este un spectacol pe care ti-l recomand. Urmatoarea reprezentatie este pe 29 martie. Biletele s-au pus deja in vanzare, asa ca grabeste-te!
 
 
 
 
 
Anunțuri

Bucurestiul in pasi de salsa

16 Mar

Trecator prin orasul Bucuresti, Mircea Lazarescu povesteste cat de frumoasa e viata in pasi de dans….

Descarcari de energie pozitiva, zambete naturale, pasiune, magie create intre doi oameni – fie ca se cunosc sau nu, pe acele 2-3 minute cat dureaza o melodie. Barbatul conduce ferm, dar delicat – caci a conduce brutal e ceva strain de aceste dansuri, femeia apare mai unduioasa si mai sexy ca oricand, excluzand insa orice forma de vulgaritate. Asa se vad salsa, bachata, merengue si alte dansuri latino prin ochii  mei.

Dar cum am ajuns sa dansez? Ei bine, povestea incepe acum doi ani, de cand am inceput sa asist la diferite evenimente tip latino-party. Imi placea ce vedeam, imi placea ideea de oameni deschisi si veseli, dar eu… aveam o problema cu muzica latino – asemuiam acest gen  muzical cu manelele, pe care le detest si acum. Venind in lumea aceasta ca fan al metalelor grele, ritmul latino mi se parea greu de prins, mi se parea ca a dobandi tehnica dansatorilor pe care ii vedeam in ring, era ceva de domeniul SF. Obisnuindu-ma cu muzica, la un moment dat am afirmat clar  ca vreau sa urmez cursurile unei scoli de dans. Pur si simplu nu mai puteam sta pe loc, iar dansul era mult prea tehnic pentru a fi abordat fara notiuni pe care doar o scoala ti le poate da, aici inRomania. Dorinta mi-a fost ascultata si am fost sprijinit in aceasta directie de catre sora mea, care mi-a facut cadou o luna de curs in cadrul unei scoli de dans. Am urmat aceste cursuri fara prea mare entuziasm. Prindeam greu miscarile, nu aveam oglinzi in care sa vedem instructorul sau asistentele lui, pasii se succedau rapid. Dupa circa doua saptamani, am abandonat – faptul ca nu puteam tine pasul, stilul de predare prea dinamic pentru mine m-au facut aproape sa imi pierd increderea ca voi putea sa ma misc pe ritmurile latino – americane.

La aproape un an diferenta,  am primit de ziua mea un abonament la scoala de dans Wilmark Academia de Baile. Mi-au placut de la bun inceput sala de curs – cu parchet lustruit si oglinzi pe pereti, instructorul pozitiv, glumet si foarte dedicat activitatii (felicitari Bodo). Cu rabdare si cu o metodica aproape militareasca, insistand pe pasi pana cand toti cursantii reusesc miscarea predata – a reusit sa ne dea incredere in noi insine  si sa ne faca sa ne dorim sa iesim sa dansam si  in club. Sa ajungem acasa, sa pornim muzica si sa exersam ceea ce s-a predat la curs. Este foarte placut sa pleci de la cursuri  cu un zambet atat de stralucitor pe buze, incat  sa-i  molipsesti si pe calatorii ingandurati din metrou. Pentru ca dansul acesta este o bucurie nepatata, nelasand loc pentru aroganta. Este inventat de scalvii care au trait odata pe melagurile Americii de Sud. De oameni care nu au avut nimic mai mult decat aceasta bucurie in suflet, acest pozitiv denumit dans, ce nu putea fi pus in lanturi.   

Felicitari Wlmark Acandemia de Baile pentru felul iscusit de a fauri dansatori din figurinele de lut, apa si suflet.

Un altfel de Stefan Banica Jr.

9 Mar

Incepand de astazi, PrinOrasulBucuresti se deschide catre toti cititorii  care doresc sa le impartaseasca celorlalti locuitori ai orasului impresiile lor despre locurile, oamenii si intamplarile care ii fac sa se bucura de viata.  Nu e nevoie sa fii un „nume” sau sa fi luat 10 la limba si literatura romana. E suficient sa fii entuziast, sa doresti sa impartasesti, sa observi si sa scrii corect gramatical.  Asa cum bine face Ramona Stan, care a fost „ochii si urechile” voastre la concertul lui Stefan Banica Jr. Textul & pozele ii apartin. Good job!

Am fost la concertul de 8 martie al lui Stefan Banica. Marturisesc sincer ca ma asteptam la un show stil „Dansez pentru tine” cu lumini spectaculoase, dansatori si muzica antrenanta, un Stefan Banica dansand rock’n roll si jongland cu stativul microfonului. M-am inselat, insa nu am fost dezamagita, dimpotriva.

 Am fost placut impresionata cand am vazut artistii intrand in arena Circului Globus, asezandu-se pe scaune si incepand sa cante live – clape, chitare, tobe, percutie, viori, trompeta… Ce mai? o mica orchestra. Si sa nu uitam vocile: Mihaela Stanciu, Mihnea Stanescu si Meri Nicolae, trei nume pe care nu le-am mai auzit pana aseara, dar pe care, cu siguranta, le vom mai auzi.

 Muzica a fost… hrana pentru suflet: piese lente, cu versuri frumoase care transmit emotie. Cantece vechi si foarte vechi, pe care nu le mai ascultasem dar si piese ale caror versuri le-am fredonat. Atmosfera a devenit din ce in ce mai tonica si antrenanta. Unii spectatori au dansat toata seara, altii s-au ridicat mai tarziu, insa pana la finalul spectacolului majoritatea eram in picioare cantand si dansand.

 Am vazut un Stefan Banica Jr. mult mai… serios. Toata seara a cantat stand pe scaun fara sa renunte o clipa la chitara. Se pare ca a renuntat insa la miscarile specifice inspirate de Elvis, „ca doar avem o varsta” .

 O seara de mai, Iubeste-o sincer, Te iubesc, femeie! au fost cadoul excelent pentru ziua de ieri, insa si alte piese au reusit sa starneasca lacrimi de emotie. Am constatat ca Circul Globus este un loc ideal pentru concerte pentru ca oriunde ai sta, esti aproape de artistii iar acestia reusesc sa transmita mult mai usor decat intr-o sala de spectacol conventionala.

 In concluzie, concertul asta mi-a demonstrat inca o data ca nimic nu se compara cu muzica live, iar Stefan Banica este un artist complet care stie intotdeauna sa faca specatcol din orice aparitie.

%d blogeri au apreciat asta: