Arhiva | Iulie, 2010

Omul meu iubit

29 Iul

S-au intalnit ca in fiecare seara de joi, sa mearga la cursurile de dans. Miruna  fusese vesela si plina de viata intreaga zi si abia astepta sa il vada. Insa in momentul in care el a aparut, nu a reusit nici sa ii zambeasca, si nici sa ii sara in brate, asa cum simtea, de fapt. Era ca si cum un nor mare ar fi acoperit brusc soarele si ar fi ramas intepenit acolo.  Un prieten de suflet imi vorbea  la un moment dat despre omuletul din spatele fruntii, care impinge niste manete micute si ne face sa actionam. Se vede treaba ca omuletul din capul Mirunei nu nimerea deloc comenzile bune in seara aceea. Mai intai  a atins butonul  temere. In cele zece minute, cat a condus pana la sala, capul fetei fu plin de ganduri pesimiste. Iubitul ei era numai un zambet si ii  mangaia usor bratul drept. Dar ea se tinea batoasa si distanta pentru ca  i se parea fals. De indata ce  ajunsera la destinatie, piticul apasa butonul pe care scria neincredere. A fost suficient ca el, iubitul,  sa primeasca un sms, pe care  l-a citit si la care a raspuns, pentru ca in imaginatia Mirunei sa incolteasca intrigi complicate si intalniri clandestine. Experimentase asa ceva si nu o singura data.

Si-au facut incalzirea impreuna, apoi fiecare la alta grupa. El era abia la a doua lectie. Ea ar fi vrut sa -i fie partenera,  desi stia mai multe, si era gata sa se indrepte catre celalat grup, cand omuletul apasa pedala de frana atat de tare incat aproape ca o dadu cu cu nasul de oglinda din perete. Dansul era una din indeletnicirile ei preferate, care o acapara cu totul. De data asta insa, nu se putea concentra si se uita tot timpul in directia lui. De indata ce incepu antrenamentul in perechi si il vazu dansand cu o fata, o fata normala, obisnuita, aproape urata, omuletul apasa  pedala de acceleratie.  Miruna lua  viteza  si cobora la masina,  fara sa spuna nimanui unde merge. Ii trecuse orice chef de a se misca in ritmul muzicii.  Puse mana pe telefon si returna un apel la care nu reusise sa raspunda mai devreme. Ochii ii erau atinti asupra usii de la intrare. Se astepta ca el sa apara din clipa in clipa. Convorbirea  dura vreo 10 minute. Se simtea din ce in ce mai trista. Nu venea nimeni. Forma numarul celui mai bun prieten al sau. Pe masura ce vorbea cu el si ii relata ce se intampla, se umplea de dezgust. Trecusera vreo 40 de minute cand, in sfarsit, cineva se interesa de soarta ei. Nu el, ci profesoara de dans. Forma inca un numar. Al celei mai bune prietene. Avea lacrimi in ochi.

„Inca unul… inca un om de nimic. Nu mai vreau sa-l vad, nu ami vreau sa merg cu el nicaieri, si am mai dat si banii pe biletele alea de avion…”

„Linisteste-te, calmeaza-te si pune in balanta momentele voastre frumoase cu ce se intampla acum. Gandeste-te la cum te-ai simtit ieri sau la cum te vei simti maine. Plus ca abia va cunoasteti. Nu te astepta ca el sa se comporte ca si cum ati fi prieteni de-o viata. Nu se poate, dupa doar o luna si un pic….”

„Bine, lasa…Stiu oameni care s-au casatorit dupa o luna si un pic. Dar asta se intampla atunci cand cei doi chiar se iubesc, nu atunci cand incep o legatura bazata doar pe atractie fizica. Iar eu, eu m-as fi dus sa vad ce face, desi nu suntem impreuna decat de o luna….”

„Dar el e barbat si barbatii sunt egoisti…Si poate ca el crede ca tu te-ai dus in alta sala sau ca ai iesit sa stai de vorba cu cineva. Nu poti stii… Du-te si vorbeste cu el.  Si nu trage concluzii pripite”.

„Da, o sa vorbesc cu el. O sa-i spun ca s-a terminat. Nu mai vreau. Nu mai vreau si gata!”

„Fa cum crezi tu ca e mai bine pentru tine dar liniste-te. Si suna-ma cand ajungi acasa, sa imi spui ca esti bine, da?”

Intodeauna in situatii de criza, prietena ei cea mai buna ii dadea sfaturi inelepte pe care rareori avea puterea sa le puna in practica. Piticul de la comenzi se amuza copios. Mai avea un sigur buton de apasat, pentru ca opera lui  sa fie completa. Si intr- adevar, in momentul in care Miruna se uita la ceas si constata ca era ora 10, ca disparuse de  60 de minute si ca el nu o cautase, se lasa coplesita de furie. Reveni in sala de dans, pentru a-si lua geanta. Avea un mers apasat, militaros,  falcile inclestate si privirea fixa.  Cei doi se intersectara pe drum insa il ocoli, fara sa-i raspunda la intrebare, care ramase plutind in aer.

„Mergem, puiule?”

Veni dupa ea.

„Ce s-a intamplat, unde ai fost?” o intreba cu un aer ingrijorat

„Cam tarziu sa ma intrebi, acum, dupa o ora nu crezi?”, ii raspunse taios, indreptandu-se spre iesire. „Dar sigur ca da, mergem. Daca eu te-am adus, eu te si duc la terasa, doar ti-ai luat taxi, nu-i asa?”

Intre timp, ajunsesera jos iar ea se urcase la volan.El trecu prin fata masinii, fara sa raspunda. O clipa, inima ii ingheta. Credea ca avea sa plece pe jos, sa o abandoneze. Contrar asteptarilor, el deschise portiera din dreapta si se urca langa ea. Miruna isi promisese ca va fi calma, ca nu se va mai lasa ghidata de impulsul de moment insa, daca tot incepuse, trebuia sa mearga pana la capat. El incerca sa se justifice dar nimic nu o multumea.

„Am venit la dans pentru tine. Ti-am mai spus ca nu imi place in mod special insa imi doresc sa petrecem cat mai mult timp impreuna.  Si vreau sa invat cat mai repede. De asta am venit aici, corect?”

Ea tacea incapatanata asa ca el continua:

„Nu mi se pare normala reactia TA. Tu ai plecat fara sa spui nimic. Iar eu eram atat de concentrat incat nu mi-am dat seama  decat tarziu. Totul e nou pentru mine.  Am crezut ca ai iesit sa stai de vorba cu cineva, cu unul din colegi, ce stiu eu? Inca nu cunosc locatia si nici elevii. Si nu-mi place nici sa fac politie,  nici sa urmaresc pe cineva. Ce vrei? Sa stau cu ochii pe tine ca un copil de gradinita?”

„Nu vorbim despre politie”, raspunse ea revoltata. „Vorbim despre atentie si grija fata de persoana de langa tine. Oricat de concentrata as fi fost, EU mi-as fi dat seama ca tu ai disparut si as fi pornit in cautarea ta…Dar, ma rog, asa te porti cand simti ceva pentru celalalt. Daca e vorba doar de atractie sexuala, situatia se schimba. Stim amandoi cum au inceput lucrurile intre noi, nu are rost sa ne mintim. ”

„Ma doare si ma jigneste ceea ce imi spui. Tu crezi ca asa tratez eu o femeie cu care nu-mi doresc decat o aventura, asa cum te-am tratat eu pe tine? Eu cred ca m-am purtat frumos si ca ti-am demonstrat ce simt … Dar daca tu atat ai inteles, poate ca nu am stiut eu sa ma exprim”

Parcusera restul drumului in tacere. Miruna se simtea un pic mai linistita. Fara sa vrea se gandea la alte discutii in contradictoriu pe care le  avusese cu alti barbati, si cum majoritatea preferasera sa se arate mai suparati decat ea si sa ii intoarca spatele. El se comportase diferit desi ii facuse o scena lipsita de temei. De indata ce parca masina, o lua de mana. Era de la sine inteles  ca avea sa-l insoteasca la terasa la care el punea muzica in fiecare week-end. Cearta nu-i diminuase defel dorinta de a o simti aproape. Un zambet rasari pe chipul Mirunei.

Curand sosira si colegii de la dansuri. Cu Emilia, profesoara ei, cu care era aproape de-o varsta, avea o relatie mai speciala. Ambele trecusera recent prin experienta despartirii de niste barbati care le traumatizasera emotional. Ambele isi gasisera – cam in acelasi timp, iubiti mai tineri decat ele. Si ambele se simteau acum implinite si fericite.

„Sa stii ca este un baiat bun, care chiar tine la tine”, ii spuse Emilia. „I-am vazut expresia, atunci cand ai intrat in sala, neagra de suparare. Pur si simplu, i s-au schimbat trasaturile. Ca si cum l-ar fi lovit un bolovan. Sa stii ca ii pasa. Ai grija si nu face gesturi pe care sa le regreti mai tarziu.”

Norii de pe cerul Mirunei incepeau sa se risipeasca.

„Si inca ceva. Nu te mai infuria. Stii cat de urata devii? Si stii cat de draguta esti atunci cand zambesti din tot sufletul? Hai, du-te la el. Ai gresit in seara asta.”

Miruna ii multumi si se indrepta catre cabina DJ-ului. De indata ce ajunsesera, se indepartase si statuse impreuna cu ceilalti. Nu ii aruncase nici macar o privire si nici nu mersese sa danseze cu el, asa cum se intampla de obicei. Acum avea sufletul indoit, de teama sa nu o respinga. Inca nu il cunostea sau poate ca doar traise prea multe experiente nefaste. De indata ce ajunse langa el, barbatul o prinse de mana, o stranse in brate, o saruta si o intreba la ureche:”Ce face, iubita mea?”

Miruna simti cum i se inmoaie picioarele si cum incepe sa pluteasca de fericire. Undeva, in strafundul sufletului, stiuse toata seara ca avusese o problema falsa. Dar omuletul de la comenzi facuse tot posibilul sa  ii demonstreze contrariul. Nu era nevoie de mai multe cuvinte. El stia cum era, Miruna- tandra, iubitoare si nebunatica precum un copil. Iar ea tocmai ce il descoperise pe el: omul ei iubit, barbatul care o iubea.

Poveste cu mame si tati

28 Iul

Baietelul isi privea tatal cu ochii larg deschisi, uscati. Inca simtea atingerea usturatoare a curelei subitiri, din piele maron. Atata durere doar pentru ca la masa varsase pe jos farfuria cu supa. Castronul cazuse pe covor cu un zgomot infundat, apoi se rostogolise, se lovise de perete si se sparsese in doua parti mari, egale. Fusese doar o neatentie, ceea ce mama sa intelesese foarte bine. Femeia se ridicase de la masa, murmarand „nu-i nimic, nu-i nimic” si se dusese sa aduca o carpa sa curete locul, inainte ca acesta sa ramana  patat.  Copilul incremenise,  pironit de cautatura serioasa a tatalui sau.  Era infometat si ar fi dorit inca o portie insa nu apuca sa o ceara. Acesta il prinse de un brat, il duse in camera lui, isi scoase centura de la brau si incepu sa-l loveasca, cu o furie mocnita:

„Nu vreau un molau in casa asta, vreau un barbat. Fiul meu va fi un adevarat barbat chiar daca va trebui sa tocesc 10 curele nu una, pe fundul lui”.  Intensitatea glasului crestea cu fiecare vorba rostita. Urla.

„Cum o sa te descurci tu in viata? cum vei reusi sa ii stapanesti pe ceilalti si pe tine, cand tu nu esti in stare sa te folosesti de lingura?”

Se pregatea sa aplice inca o lovitura cand mama intra in incapere si ii opri mana. „Gata, ajunge. Cred ca a inteles. Data viitoare vei fi mai atent, nu-i asa puiule?”, ii spuse si il lua in brate cu o tandrete netarmurita.

„Asa, cocoleste-l! Tu o sa tragi nu mai tarziu nu eu”, veni replica. Vocea era inca rastita si suparata, insa greul trecuse.

„Acum ne intoarcem la masa si terminam pranzul, da? Si toata lumea este cuminte”, spuse ea cu cel mai bland glas din lume, luandu-si barbatul de brat in timp ce cu mana ramasa libera, il trase pe cel mic dupa ea.  Acesta se impotrivi un pic, apoi se lasa dus in sufragerie. Ii era foame si frica.  Simtea nevoia sa fie in preajma mamei lui, a carei prezenta il linistea. Femeia aceasta  maruntica si slaba, cu ochi mari, verzi si par lung si castaniu pana la brau, cu rochia inflorata si vaporoasa, care parea o fetiscana pe langa sotul ei, ale carui tample incepeau sa incarunteasca. El nu era decat cu vreo 5 ani mai mare decat ea insa, de cand fusese facut director de scoala, parca nu mai era el. Devenise foarte atent la modul in care se imbraca si nu renunta la cravata, camasa si pantalonii de costum calcati la dunga nici macar in zilele libere.  Zambea mai rar, mergea cu mainile impreunate la spate, cu un aer plin de importanta. Acum avea o misiune si o responsabilitate, spunea el, acela de a cladi caractere. Era un model pentru ceilalti si nu isi putea permite nici o abatere. La vreun an dupa numirea sa in functie, in scoala avusese loc un scandal legat de un  elev care provenea dintr-o familie influenta. Acesta fusese prins intretinand raporturi intime  cu o colega  din anii mai mici. Vrusese sa-l exmatriculeze. Presiunile veneau din ambele parti, dinspre ambele familii. In cele din urma, cei cu dare de mana avusesera castig de cauza insa el ramasese cu o durere, cu o neimplinire si cu autoritatea stirbita. Atunci incepuse sa incarunteasca – desi nu avea decat 30 de ani si tot de atunci, severitatea sa devenise  mai aspra. 

Imediat dupa ce terminara masa de pranz, tatal  se retrase in dormitor, sa isi faca siesta. Baiatul isi ajuta mama sa stranga masa si o insoti la bucatarie. El stergea vasele pe care ea le spala in timp ce fredona refrene cunoscute din repertoriul lui Frank Sinatra. Isi stransese parul intr-un coc la spate si parea si mai tanara.

„Sunt asa de fericita ca te am, puiule”, ii spuse strangadu-l la piept,  dupa ce toate lucrurile fura asezate la locul lor. Nu s-ar mai fi dezlipit din aceasta imbratisare. Sorbea cu nesat parfumul ei de trandafiri – acelasi pe care il stia de cand era bebelus si care avea darul sa-i aline  orice suparare. Se asezara impreuna la televizor. Curand , ea atipi. Baiatul se ridica de pe canapea si stinse aparatul.  Trecu prin fata dormitorului parintilor. Prin usa intredeschisa se vedea spatarul unui scaun, pe care erau asezati o perche de pantaloni si cureaua maron. Copilul se opri. Respiratia regulata a tatalui era semn ca acesta dormea profund. Se hotara intr-o clipita. Impinse usa, intra in varful picioarelor si apuca cureaua. Iesi cu pasi de pisica si, cu inima batandu-i nebuneste, se duse in camera lui. Scoase din sertarul biroului briceagul  primit cadou de la tatal lui si incepu sa taie cureaua in bucatele mici, mici, mici.

Amintiri din vis

27 Iul

Aseara l-am visat pe cel despre care eu cred ca a fost prima mea dragoste…Este insurat de ani buni si are o fetita. Nu am mai vorbit de multa vreme. La 20 de ani, m-a facut sa traiesc prima minune din viata mea – dar ce stiam eu atunci? Ce vedeam? Un baiat inalt, bine facut, brunet exact asa cum imi placea mie, care mai era si glumet, bland si …cuminte. Am devenit un cuplu dupa mai bine de sase luni de la prima intalnire. Eram colegi si ne vedeam zilnic insa fiecare era implicat intr-o alta relatie. Pe rand, au inceput sa scartie si sa se termine. In seara in care m-a invitat la teatru, mi-a dat seama ca sosise  clipa pe care fiecare dintre noi o asteptase in secret. Nu a fost nevoie de o cerere oficiala de prietenie, asa cum se obisnuia pe atunci. Pur si simplu, am stiut ca din acel moment eram impreuna.  Eram inca teribilista si copilaroasa si egoista si credeam ca totul mi se cuvine astel incat primeam totul ca pe o ofranda binemeritata. Daca il iubeam cu adevarat sau nu, mi-e greu sa spun. Au trecut 15 ani. Insa privind retrospectiv, imi amintesc de dragostea lui, de caldura cu care ma inconjura, de tot sprijinul spus si nespus pe care mi-l oferea pentru ca eu sa imi termin studiile universitare cu succes si sa am o cariera stralucita. De scrisorile pe care mi le trimitea din armata, cu planurile casei pe care aveam sa ne-o construim la un moment dat. De momentele in care ma ruga sa-mi exersez semnatura cu numele lui de famile – Andreea S., sa vada cum arata… De cele doua ceasuri identice, pe care le purtam amandoi, ca pe niste inele de logodna. Insa mie mie mi se parea prea asezat, dependent de fustele mamei, prea moale. Asa ca intr-o zi am intalnit pe altcineva si  s-a sfarsit. 

Azi noapte l-am visat; eram amandoi ca la 20 de ani. Eu aveam parul lung pana la umeri. Ochii lui straluceau de fericire. Atunci cand m-a luat in brate, am avut o senzatie de pace si de usurare. Ca atunci cand, dupa o lunga perioada de timp, te intorci acasa. Si nu-mi venea sa cred ca suntem din nou impreuna. Parea ca acest rastimp – plin de experiente cu tot felul de oameni nepotriviti, nu existase niciodata.  Dar daca nu ar fi fost el, sa-mi arate ce e iubirea si daca nu ar fi fost acest lung sir barbati care m-au ajutat sa ma descopar pe mine, as mai fi stiut sa te recunosc si sa te iubesc, omule bun pentru mine?

Visul din noaptea asta imi spune ca, dupa un ocol indelungat, m-am intors, m-am regasit pe mine. Sunt din nou acasa. Doar ca acasa esti tu… Intotdeauna exista o a doua sansa…

%d blogeri au apreciat asta: