Archive | Interviurile Andreei RSS feed for this section

ALEXANDRA ARES: Femeile din România nu ar tebui să le permită bărbaților să arate atât de dizgrațios

26 Iul

Habar nu aveam cine este Alexandra Ares până de curând când, într-o seară, am văzut-o la Jurnal Cultural prezentându-și cel mai nou roman, ”My Life on Craiglist”, finalist la USA Best Books 2011 și lansat recent în limba română, cu titlul ”Viața mea pe net„ de către Editura Polirom. Alexandra m-a impresionat plăcut cu prezența ei tonică și pozitivă și m-a intrigat cu povestea ei – a plecat din România înainte de Revoluție, este absolventă de teatrologie, a lucrat pentru diverse televiziuni, case de producţie şi sindicate de ştiri americane, scrie în limba engleză, încât am vrut să o cunosc. Am vrut să cunosc un scriitor de origine română capabil să scrie și despre altceva decât despre trecut, comunism sau cotidianul sordid din România. Cartea Alexandrei Ares, ”Viața mea pe net” reprezintă o lectură plăcută, ușoară, amuzantă, care te ”fură” (sunt mari șanse să nu mai poți lăsa cartea din mână) și care îți dezvăluie viața în orașul New York așa cum nu ai văzut-o în nici un film. Iar dacă îți va plăcea ”Viața mea pe net”, atunci vei vrea să citești și ”Visătoarele” (romanul de debut al autoarei, publicat în România tot de Polirom).

 Cum folosește scriitoarea Alexandra Ares internetul? Cat timp petreceți pe zi pe Internet?

Alexandra Ares: Internetul îmi e mai util decât telefonul mobil, sunt conectată permanent.

Ce fel de literatura se citește acum la New York?

A.A.: Nu cred că se poate vorbi de un singur gen. Dar numitorul comun sunt cârti cu story puternic, cu personaje pe care să le indrăgesti și cu un ritm alert care te face sa dai pagina ușor, așa numitele page turners.

 Se poate vorbi de tendințe și modă în cercurile literare americane? Cine dă tonul?

A.A.: Există o tendință spre lucruri și personaje bizare, americanii iubesc vampirii, crimele și procesele, erotismul, eroii puternici care triumfă în condiții adverse. Tonul îl dau fie blogurile sau comunitatea gay, premiile, fie campanii masive de marketing care împing diverse cârti publicate de marile edituri. In general tot ce vinde e bun și intră în topuri (care nu reflecta calitatea ci vânzările).

Spuneați la lansare ca ‘Viața mea pe net” arată “leopardul de dincolo de gard”. Care este cel mai mare mit legat de New York și care este, de fapt, adevărul?

A.A.: Nu este unul anume, ci mai multe și pentru a descoperi aceste lucruri invit cititorii să citească cele două romane ale mele publicate la Polirom, VISĂTOARELE și VIAȚA MEA PE NET.

Care sunt primele caracteristici pozitive ale societății new yorkeze care vă vin în minte?

A.A.: Optimismul, spiritul de echipă, curățenia, lipsa de bădărănie, fairplayul, faptul de a fi open minded și non judgmental, vitalitatea, faptul că au o mare deschidere către tot ce e nou și interesant, inteligența și agerimea, faptul că practică sportul ca pe o religie, și ideea generală că e loc pentru toată lumea și nu trebuie să omorâm capra vecinului.

Ce anume ați schimba, dacă ați putea?

A.A.: La nivel uman, faptul că totul se reduce prea mult la bani și la sex, Mi-ar place ca banii să nu însemne atat de mult, iar sexul să nu însemne atât de puțin.  Sufletul cade prea mult pe  planul doi. La nivel social, mi-aș dori să se schimbe sistemul medical și discrepanța enormă dintre salariile celor care lucrează în domeniul financiar bancar și restul societății. Mi-ar place să se guverneze cu touch tone governance, și deciziile importante să fie votate pe internet de fiecare cetățean. Congresul SUA are talentul de a strica sau dilua toate legile din cauza intereselor partizane sau mercantile și în consecință problemele mari ale societății americane, cum ar fi deficitul, cheltuielile militare excesive, scumpetea enormă a sistemului medical privat bazat pe asiguratori, se agravează.

Care este locul preferat din New York?

A.A.: Central Park, este o oaza de natură și de liniște și un parc făcut de niște peisagiști excepționali atât din punct de vedere al frumuseții cât ți al utilității. Din fericire locuiesc la 5 minute de el.

In toate filmele americane vedem  oameni care merg la sala sau fac sport. Cât de atenți sunt, de fapt, americanii cu trupurile lor?

A.A.: Sunt foarte atenții cu condiția fizica, cu dinții și cu curățenia, iar bărbații americani (ca și femeile) sunt foarte atletici și îmbătrânesc mult mai frumos decât in Romania. Practic eu nu am văzut un bărbat cu burta de 15 ani de când locuiesc la New York și nu știu cum femeile din România permit multor bărbați de la noi să arate așa de dizgrațios. Se stie că alergatul taie burta, iar fumatul face alergatul dificil. Foarte puțini americani mai fumează, a devenit un viciu demodat. America are și mulți obezi mai ales în zonele suburbane și continentale, dar pe coasta de east și de vest, ca și în marile metropole, americanii sunt atletici. Obezitatea a ajuns să fie un semn al condiției sociale modeste. In New York atât bărbații cât și femeile spun că nu poți fi niciodată suficient de bogat sau de suplu.  Oamenii aleargă și merg la sala de cel puțin 3-4 ori pe săptămână, mulți dintre ei zilnic. La 5 dimineața Central Parkul e plin de joggeri și bicicliști, la fel și seara. Pistele lor sunt largi ca niște șosele.

Dumneavostă faceți sport? Care sunt activitătile pe care le-ați adoptat după venirea în America?

A.A.: Da, mă duc la sală cam de 3-4 ori pe săptămână, alerg și merg mult pe jos. Inainte să vin în America aveam multe idei greșite. Practic, acum sunt în formă  fizica mai bună decât la 14 ani sau la 18 ani. Am și norocul că locuiesc într-un bloc cu sală de fitness pe două etaje, deschisă toată ziua, cu piscină, sun decks, sala de aerobic, clase de aerobic, dans și yoga, sală de forță pentru bărbați și sală de forță mixtă. Abonamentul e doar 70 de dolari pe lună. Sunt foarte multe săli de fitness, atât de lux cât și convenabile.

Cum v-ați apucat de scris?

A.A.: Am știut tot timpul că voi scrie la un moment dat, și am scris mai mult sau mai puțin toată viața. Dar primul roman l-am scris în 2005, în urma unei aventuri care mi-a schimbat viața și pe care am povestit-o în romanul Visătoarele, publicat la Polirom, care a fost un best seller multe săptămâni si încă e în librării.

Ce anume va inspiră să scrieți?

A.A.: Lucruri pe care le trăiesc, oameni pe care ii întâlnesc, idei care mă bântuie Dragostea, sau lipsa ei.

 Care credeți ca este rolul literaturii in societatea actuala?

A.A.: Literatura este mereu o oglindă a condiției umane actuale și un produs al timpului ei.  De asemenea, este o evadare în alte universuri care ne dă posibilitatea să trăim aventuri pe care în mod normal nu le-am trăi, de a descoperi lucruri interesante și de a ne identifica cu alte trăiri umane.

Cum au aparut Manhattan Chronicles și cui se adresează?

A.A.: Manhattan Chronicles a apărut ca un blog în 2006. Experiența scrisului pe blog cere autorului să releve prea mult din intimitatea lui, ceea ce m-a făcut să mă simt inconfortabil la un moment dat, așa că în 2009 l-am transformat într-un magazin cultural adresat celor care trăiesc in Manhattan.

Pe Alexandra Ares o poți citi și pe: www.manhattanchronicles.com

DE VAZUT: Lari Giorgescu in EMIGRANTII

6 Apr

M-am convins! Bucurestiul abunda in oameni frumosi. Pentru mine, un om frumos este un om viu, care arde de pasiune pentru ceva. Curios, creativ, aflat intr-o permanenta expansiune de sine. Asa cum este si actorul Lari Giorgescu, pe care il poti vedea jucand sambata 7 aprilie, de la ora 20, la La Scena, intr-unul dintre cele mai indragite spectacole independente de teatru: Emigrantii.

Emigrantii este un spectacol cu o poveste mai putin obisnuita..

Este o piesa la care eu, impreuna cu colegii mei Silvian Valcu si Vladimir Turturica, am lucrat singuri, fara regizor. Imediat dupa ce am terminat masteratul, ne-am propus sa dam un alt tip de examen, sa lucram singuri o piesa de teatru, sa vedem daca suntem in stare. Spre surprinderea noastra, lucrurile s-au legat frumos. Cei de la Institutul Polonez ne-au ajutat cu drepturile de autor si cu o parte din banii pentru productie. A iesit un proiect 100% independent, facut de trei oameni de dragul de a face teatru. Mai mult decat atat, rasplata absoluta a fost faptul ca a fost singurul spectacol de teatru independent invitat in Festivalul National de Teatru de anul trecut (in afara teatrului ACT). Piesa are in continuare succes si este invitata sa participe la festivaluri.

Asadar, se poate si fara regizor…

E mult mai greu fara regizor. Iubim sa lucram cu regizor. Eu ma entuziazmez foarte mult cand mi se ofera lucruri greu accesibile mie. Dar si cand ma intalnesc cu regizori care stiu sa lucreze cu actorii.

Cum ati lucrat la Emigrantii?

Nu am avut o idee regizorala. Timp de trei luni de zile, am incercat sa intelegem textul  si personajele despre care vorbeste autorul si sa le punem in scena.  Sa facem sensibil ceea ce este doar inteligibil

Cum ati ales acest text?

Silvian cunostea textul de ceva vreme. Si chiar daca am facut mai multe lecturi, din mai multi autori, in final am tras o linie si am ales „Emigrantii”. Am facut piesa si pentru ca am vrut ceva care sa ne provoace si pentru ca noi credem ca, in alte conditii, nu am fi fost distibuiti in aceste roluri. Sunt doua personaje contre- emploi.

Mai exact..

Aici joc un intelectual de 35 de ani, cu o mentalitate diferita de a mea, intr-o epoca diferita. Este un personaj trecut prin viata, care a trait niste experiente traumatizante. A fost persecutat politic, a fost nevoit sa fuga din tara, sa-si paraseasca  familia. Asadar, contextul nu este foarte accesibil unei persoane de varsta mea…

Pentru ca a venit vorba de varsta si experienta de viata, cat conteaza una si cat conteaza cealalta in personalitatea cuiva?

Varsta conteaza foarte putin, conteaza mai mult experienta de viata. Si capacitatea de a intelege anumite lucruri. Ce mi se pare mie foarte interesant este ca nu tot timpul trebuie sa fii nevoit sa traiesti unele lucruri rele pentru a le putea intelege. Dar capacitatea de a invata din lucruri pe care le vezi, despre care auzi vorbindu-se, este ceea ce conteaza cu adevarat.

Continuand in acelasi registru si facand un exercitiu de imaginatie cum iti place tie, cum il vezi pe actorul Lari Georgescu la vreo 65 de ani?

Eu sper si imi doresc sa mor mai tanar de atat. Suna socant dar ma simt foarte legat de corpul meu si de felul in care reactioneaza la impulsurile pe care i le dau si pe care le primeste din afara. Sunt foarte dependent de el si ma agat de tot ce pot sa fac cu el. Cred ca as trai o depresie foarte mare sa vad ca nu mai raspunde cum raspunde acum. Cel mai tare ma sperie ca ma voi trezi dimineata cu dureri de spate si ca va dura o jumatate de ora sa ma montez si sa plec de acasa.  Ca sa raspund la intrebare, la 65 de ani ma vad facand tot asta, ma vad tata si bunic si ma mai vad petrecand foarte mult timp in natura.

Crezi ca ai putea ajunge sa fii si tu profesor pentru actorii mai tineri?

Sunt foarte legat de ceea ce fac si acum nu vad in aceasta ipostaza. In plus, mi se pare ca e genul de efort care te distrage. Iar atunci cand ma ocup de o piesa, ma gandesc numai la asta si merg numai in directia asta. Predatul mi-ar lua foarte mult din concentrare.

Stiu ca domnul Ion Lucian inseamna foarte mult pentru tine..

Pe domnul Ion Lucian l-am intalnit in urma cu doi ani. Dincolo de realizarile pe care le cunoaste toata lumea, mai putin stiut este faptul ca el a luat o mana de 15 tineri actori, i-a pus pe scena si i-a transformat intr-o echipa. In Romania, cel putin in ultimii ani, nimeni nu a mai incercat sa faca asta. Iar sansele care ni se ofera noua, ca tineri actori, sunt ca si inexistente. Ori ti le creezi singur, ori te faci barman. Domnul Ion Lucian ne-a dat sansa sa ne  intalnim cu scena, cu un sistem profesionist de teatru, sa fim o familie. Pentru ca ce a facut el la teatrul Excelsior, este o familie.  Si este foarte, foarte frumos. Si tocmai asta imi da curaj sa vorbesc despre dansul. Iubea foarte mult tinerii actori si a facut ceva pentru ei.

Dar tu stiai care este conditia tanarului actor in Romania, cand te-ai apucat de teatru..

Nu, habar nu aveam. Nu stiam ce se va intampla cu mine. Stiam ca este foarte, foarte greu. Dar chestia asta nu m-a facut si nu ma face nici acum, sa dau inapoi. Stii ca atunci cand este mai greu, esti obligat sa fii mai creativ. Trebuie sa inveti sa te descurci. Desi eu nu cred ca asa e normal, ca asa ar trebui sa se nasca creativitatea in oamenii din profesia mea.

Dar cum ar trebui sa fie?

Mie mi-ar placea ca tinerilor actori sa li se dea o sansa de a lucra. Ei de asta au nevoie si dupa asta tanjesc. Sa lucreze in conditii de minim profesionalism. Doar asa poti invata.

Anul acesta te vom vedea si intr-un lung metraj..

Da, pana acum am aparut destul de mult in scurt metraje si medii metraje. Iar anul trecut am primit primul rol important intr-un film de lung metraj. Filmul se numeste „Portrete in padure”, este regizat de domnul Dinu Tanase si sper sa apara anul asta in cinematografe.  Sunt foarte entuziasmat de ideea de film. Cred ca un actor complet trebuie sa faca si asta doar ca in Romania este un lux sa apuci sa faci si film. Din pacate, sunt aceiasi trei- patru actori care se invart in ceea ce inseamna cinematografia romaneasca. Eu cred ca diversitatea nu strica.  Poate ca ar fi bine ca regizorii de film sa mai mearga si la teatru, sa vada si alti actori.

Ai juca in telenovele?

Mi s-a propus de multe ori dar am refuzat. Sper sa nu fiu constrans de situatie – materiala, sa fac asta. Este un tip de compromis pe care e bine sa nu-l faci. Se opune crezului pe care il am despre profesia pe care mi-am ales-o.

Iar acesta este…

Eu cred ca trebuie sa faci lucruri care sa te motiveze si care sa te faca sa devii tot mai creativ. Eu cred ca a lucra in pripa si in graba si superficial, a ajunge foarte repede la popularitate, nu este deloc sanatos. Cred ca nu este bine ca un actor sa arda etapele. Si eu m-am grabit sa fac asta, la inceput. Sunt impotriva supeficialitatii.

Ce te pasioneaza in afara scenei?

Imi place foarte mult sa merg cu bicicleta. Asta este o pasiune pe care o am din copilarie, atunci cand ma plimbam foarte mult cu bicicleta impreuna cu prietenii mei. Acum pregatesc o calatorie pe bicicleta in Norvegia, impreuna cu colegul meu Vladimir Turturica. Timp de doua luni vom face un tur de 4500 km al fiordurilor si al celor mai frumoase locuri de acolo, din care va rezulta un film documentar. Plecam in jurul datei de 25 iunie si ne intoarcem in jurul datei de 25 august.  Vom dormi in cort si ne vom hrani din provizii. Imi mai place sa joc fotbal – din cand in cand si imi mai place foarte mult sa dansez dans contemporan. Am lucrat cu Gigi Caciuleanu la  „QuiBaDa” iar de pe 1 mai ne apucam de un nou spectacol, care se va monta la Teatrul National.  Prin intermediul domniei sale, am avut ocazia sa o cunosc pe doamna Miriam Raducanu – un om cu care am facut un spectacol pe versurile lui Emil Botta, despre care as putea vorbi ore intregi, cu care  am rezonat 100% de la care am invatat ca a fi curios este ceea ce te tine in viata, ceea ce te face sa mergi mai departe

La multi ani, Radio Corazon!

20 Mar

Recent, bucurestiivechisinoi mi-au dat un motiv  de reflectie: un altfel de Bucuresti. Este vorba de tema unui nou volum de eseuri, care va fi publicat cat de curand. Prima idee care mi-a venit in minte si la care am si ramas, a fost aceea a orasului  care danseaza salsa. Un altfel de Bucuresti, care, in urma cu doi ani, mi-era total strain. Intre timp, mi-a devenit  familiar. Un Bucuresti care exista datorita pasiunii pentru dans si pentru muzica latino. In Bucurestiul salsa e mare sarbatoare saptamana aceasta. Radio Corazon, radioul sau de suflet, aniverseaza  ( 🙂 culmea!) doi ani de existenta printr-o mega petrecere care se desfasoara miercuri, 21 martie, incepand cu ora 22.00 in club Guantanamo / Salsa 5.  Cunoscatorii stiu ca Radio Corazon inseamna, de fapt, DJ Bidi. Unul dintre cei mai iubiti DJ de muzica latino din Romania, o prezenta apreciata la congresele de salsa din Romania si din strainatate. Cu care am stat la o sueta.

De ce iti place muzica latino?

Am inceput sa gust muzica latino abia dupa ce am intrat prima oara in Salsa 3. Acolo am vazut „viata”… Toata lumea era fericita, toata lumea se distra, parca intrai intr-o alta lume in care nu exista nimic altceva decat tu, muzica si dansul.

Cum a aparut Radio  Corazon?

Radio Corazon a aparut dintr-o nebunie, dintr-o revolta sa zicem asa.. Am vrut sa fiu DJ la ProFM Latino,  sa aduc mereu muzica noua si sa invat si altceva. Insa, din cauza birocratiei, totul era foarte greu. Nu puteam sa facem mai nimic, doar un playlist care se putea modifica foarte rar. Culmea a fost ca, intr-o zi de martie, am auzit la ProFM Latino o melodie cu specific de Craciun. Atunci am stiut ca trebuie sa fac ceva. Si am deschis un radio online concurent, pe nume Radio Corazon. Radio Corazon este un radio de muzica latino de toate genurile facut cu multa dragoste. din inima unui DJ.

Au trecut 2 ani de Radio Corazon? Care e cea mai mare bucurie de pana acum?

Cea mai mare satisfactie  este ca multa lume imi apreciaza munca, ma sustine, ma invata, ma critica. In fiecare miercuri, la „Noche de Corazon” (Salsa 5),  vad oameni noi, care vin si se bucura de viata,  se distreaza, dau frau liber sentimentelor, se indragostesc.

 Ce ne-ai pregatit pentru aniversarea Radio Corzaon de miercuri, 21 martie?

Mieruri seara va fi un spectacol exclusiv al radio-ului. Pregatiti-va pentru ceva diferit de ceea ce ati vazut la congresele de salsa sau orice alte petreceri. Vom combina muzica cu proiectiile video si cu jocurile de lumini. Ideea jocurilor de lumini mi-a venit in timp ce studiam DJ-ii de muzica house. Va  fi un moment de spectacol de aproximativ 3 minute,  in care luminile vor dansa pe aproape toate genurile muzicale latino. Dupa care  vor intra si videoclipurile si totul se va transforma intr-o petrecere de …”corazon”.  Asadar, in loc sa mixez muzica in format audio, o voi mixa in format video pentru ca asta mi se pare a fi viitorul unui DJ. Va  fi o premiera pentru DJ – ii latino din romania. De asemenea, il voi avea ca invitat pe DJ Mikael. Am invatat foarte mult de la el pe vremea cand lucram impreuna in Salsa For You si il apreciez enorm. De accea l-am rugat sa vina sa ma ajute sa facem impreuna o petrecere pe care toti sa si-o aminteasca.

Evenimentul se desfasoara concomitent in Guantanamo si in Salsa 5. Ce muzica va fi?

In Guantanamo voi mixa eu si va fi o altfel de petrecere de corazon, iar in Salsa 5 l-am invitat pe DJ Mikael care va mixa o muzica mai grea, de congres, care poate inspira pe foarta multa lume.

Ce rol crezi ca a avut Radio Corazon in dezvoltarea comunitatii de salsa din Romania?

Eu vreau sa cred ca Radio Corazon deschide ochii comunitatii de salsa si ca muzica si dansul genereaza distractie, bucurie. Vreau sa vad ca lumea vine in club sa se bucure de muzica, sa se distreze, nu neaparat sa repete ce a invatat la cursurile de dans. Ca la matematica: de invatat,  inveti cand ti se preda. De exersat, exersezi acasa. Notele se iau la examen (concurs). Distractia si bucuria fac parte dintr-o alta categorie: relaxare, joaca.

 Ce iti doresti pe mai departe cu Radio Corazon?

Nu vreau sa imi doresc nimic… Ma voi  bucura de tot ce mi se ofera.

La multi ani, Radio Corazon!

%d blogeri au apreciat asta: