Arhiva | Aprilie, 2012

O cina ca la Muntele Athos

30 Apr

E prea neasteptata, prea „exotica” vestea primita astazi, pentru a nu ti-o impartasi 🙂 !  Ca si mine, in mod sigur ai auzit de Muntele Athos si de pelerinajele care au loc acolo. Ceea ce poate nu stiai – eu sigur, nu, este ca acesta este un paradis al gurmanzilor. Imi vei da dreptate afland ca, printre specilitatile locului, se numara supa de caracatita, salata cu crithmum maritimum, cod cu dovlecei si halva din gria cu fructe din padurea lui Aristotel. Pestele si fructele de mare de la Muntele Sfant sunt recunoscute pentru gustul lor deosebit, datorat apelor adanci,  curate si strabatute de curenti marini purificatori. Au cel mai mare continut de sare din toate marile Greciei si sunt bogate in plancton si hrana curata, deoarece in golf nu se varsa rauri sau fluvii care sa tulbure echilibrul compozitiei apei.

Bucataria Muntelui Athos este speciala si unica in lume. Dieta celor 1500 de calugari are la baza  preparate vegetale si  preparate din peste. Nu e de mirare ca monahii se imbolnavesc rar si traiesc mult. Modul in care gatesc mancarea este unic: foc de lemne, vase de lut, materiale biologice din gradinile si de pe dealurile Muntelui Sfant.  

Preparatele enumerate mai sus vor putea fi degustate vineri, 4 mai, incepand cu ora 19, la Grand Hotel Continental. Ele vor fi stropite cu vin biologic de la viile  Athosului, purtand marca Mylopotamos si gatite de calugarul

Epifanios Mylopotaminos, cel mai cunoscut bucatar al celor 22 de manastiri ortodoxe de la Muntele Athos si autorul singurei carti de bucate a acestui loc binecuvantat.  Monahul va prezenta  traditiile gastronomice ale Muntelui Athos si va binecuvanta preparatele servite mesenilor.

Cat de uau a fost WOW 2012?

27 Apr

Tocmai ce m-am intors de la WOW 2102 (pentru cine nu stie, WOW = Women On Web). Ceva mai putin entuziasta decat dupa WOW 2011. Nu ca nu mi-ar fi placut sa-mi petrec o dupa-amiaza la Howard Johnson. Ca nu m-as fi simtit rasfatata de organizatori. Sau ca n-as fi observat sincronicitatea de a fi ajuns in acelasi timp cu Cristi Manafu, care mi- a spus, in lift, ca mai important decat ranking-ul, este sa te citeasca cine trebuie.

Acum, asezata confortabil pe canapeaua din sufragerie, las pe mai tarziu intrebarea de ce oare toate televiziunile – inclusiv cele de stiri au taiat discursul lui Ponta, si ma intreb cui se adreseaza, de fapt, Women On Web? Dintre cele 100 de femei prezente in sala, multe erau bloggerite. O parte dintre ele, cunoscute. Pentru cateva, bloggingul este sursa de trai. Pentru altele, o activitate secundara sau o aspiratie. Cu toate stiu, cat de cat, cu ce se mananca. Ce sa le spui, asadar, ca le captiveze dar sa le si aduca o informatie proaspata, pe care sa o poata valorifica? Cam complicat, nu-i asa?

Probabil ca cel mai firesc ar fi sa inviti ca speakeri femei care fac WOW pe Internet! Si WOW poate sa faca si o persoana care scrie carti si vinde foarte multe ebookuri. WOW poate sa faca o femeie care are o idee geniala de campanie online, campanie care schimba vieti. WOW online face sigur Lady Gaga. WOW face orice persoana care are curajul sa-si valorifice darul cu care s-a nascut, sa calce taramuri nebatute, sa fie autentica si sa-si urmeze visul.

Pentru ca au fost multe lucruri care mi-au placut – si aici am mai mult de povestit, voi incepe cu ceea ce nu mi-a placut. Nu mi-a placut postura in care a fost pusa minunata actrita Emilia Popescu. Ce a cautat, in calitate de speaker, la o conferinta intitulata Women On Web, in conditiile in care a recunoscut ca abia a invatat sa foloseasca e-mailul? Nu ar fi fost poate, mai inspirat, sa fie invitata ca moderator? Sau, sa-l fi avut printre speakeri pe domnul Victor Rebengiuc care, asa cum ne-a spus actrita, si-a facut recent cont de Facebook?

Mi-au placut:

  • Tudor Chirila. Pe Tudor l-am cunoscut tangential in urma cu vreo 14 ani de zile, pe vremea cand „Nu am chef azi” abia incepea sa prinda la public. Intamplarea a facut sa stam in aceeasi gazda din 2 Mai, el, cu colegii de trupa, eu, cu prietenul meu. In mediu privat, Tudor Chirila nu m-a impresionat placut, ba din contra. Asa ca surpriza de azi a fost cu atat mai buna. Din punctul meu de vedere, doar doua dintre discursurile de la WOW 2012 au dat tema de gandire pentru acasa. Unul ii apartine. Pentru ca Tudor a sesizat foarte bine faptul ca, in conditiile in care, pe internet, prezentul devine trecut in cateva secunde,  o persoana este pusa in situatia de a alege daca sa fie in permanenta prezenta pe net sau mai rar, dar cu continut de calitate. „Pe Internet, femeia e la fel ca in off-line, nu are organe in plus”, a spus actorul. „Se naste o noua era, in care femeia va conduce. Insa trebuie sa invete sa traseze o linie intre viata personala si munca. E asa misto viata reala, ca sa renuntam la ea.” In concluzie, ideal este sa construiesti ceva in on-line care sa poata fi dus in off-line, ceva care sa dureze in timp: „Mi-ar placea sa vad mai multa prezenta online consistenta”.

 

  • Cristian Lupsa nu neaparat pentru prezentare (n-am inteles exact de ce  femeile despre care a vorbit sunt relevante pentru online, in afara de Cristina Bazavan, pe care o citesc) cat pentru doua idei pe care le-a enuntat si care mi-au placut. 1. – a circulat deja pe Twitter & FB,  povestitorul trebuie sa bage degetele in ochii oamenilor din cand in cand si 2. pot accepta sa fiu cel mai bun prieten al unei femei, cata vreme iese ceva care le bucura pe ele sau pe ceilalti

 

  • Bogdana Butnar, pentru prezentare, prezenta, sinceritate. Bogdana si-a incheiat speech-ul cu o idee frumoasa si generoasa: Internetul suntem de fapt noi, oamenii. Asa cum suntem noi, asa este si Internetul. Nu au lipsit cateva semnale de alarma. Se pare ca, cu cat interactionam mai mult in mediul virtual, cu atat mai stangaci devenim in comunicarea fata in fata, din viata reala. Unde sunt oare, conversatiile interminabile, de pe vremea parintilor nostri? Atunci cand suntem online, actionam ca niste institutii, ne cream o persona (dar asta se intampla si in viata reala), caci, atunci cand stii ca ai un public, totul este performance.

Experiente noi: Ministry of Sound, London

24 Apr

Daca tot am fost la Londra, in compania unui ghid minunat, n-am ratat ocazia de a vedea „pe viu” celebrul Ministry of Sound. Pentru cei care nu stiu, MoS este un club de noapte (mai este si casa de discuri, si marca de haine, si marca de compilatii de muzica house insa nu despre acestea vorbim).  A fost ideea DJ-ului Justin Berkman care visa sa  deschida in capitala britanica o locatie dedicata exclusiv muzicii  house de provenienta americana (din  New York, Chicago si Detroit).  „Conceptul a fost urmatorul: pe primul loc am pus sistemul de sonorizare, pe locul doi luminile, pe locul trei design-ul. Opusul a ceea ce se intampla, de fapt, intr-un club”, poveste el. Locatia potrivita a fost gasita in Southwark, intr-un vechi garaj dezafectat de autobuze.  Iar primul „gig” a avut loc in septembrie 1991.

In timp, Ministry of Sound s-a transformat intr-un simbol al Londrei si intr-un simbol al scenei dance mondiale. Motive suficiente chiar si pentru cineva care nu este pasionat de acest sti muzical, sa il viziteze. Si pe malul Tamisei, ca si al Dambovitei, lumea iese tarziu sambata seara. Astfel incat la 11 pm, coada de la intrarea in club abia se forma.  Inainte de a avea acces in interior, de indata ce patrund in curtea exterioara, cluberii sunt supusi unui control riguros. Agentii de paza cauta nu doar obiecte contodente sau arme, ci si droguri. Daca n-ai nici de unele, nici de altele, esti lasat sa intri si ajungi la casa de bilete. Dupa care, un negru care abia se zareste in lumina obscura, iti verifica tichetul si iti deseneaza cu carioaca un x pe mana. In caz ca vrei sa iesi si apoi sa revii. Iti suna cunoscut?

Mai departe, ringul de dans, mai precis toate cele patru ringuri de dans, sunt ale tale.  O pasarela metalica suspendata leaga unul dintre ele – „The Loft” de o zona VIP. Acolo am stat, pentru inceput, privind cu petrecaretii incep sa se adune.  Si oricat de bizar ar suna, privelistea asupra incaperii denumite „The Bar” era incantatoare. Era vizibil cu ochiul liber ca toti cei prezenti venisera sa se distreze si sa se simta bine. Fete mai plinute si fete mai slabute, in pantalonasi scurti si maieuri, in jeansi si in hanorac sau in rochii cu paiete accesorizate cu bascheti, baieti mai inalti si mai scunzi, cu ochelari fumurii, bermude sau jeansi, cate un cuplu mai batator la ochi – ea, inca  juna si in puteri, el un barbat spre mosulica, un corporatist, ici, colo, un pic nervos, doamna cu joben, frac si pantaloni asortati, in culori tipatoare (ai fi spus ca a inspirat-o palarierul interpretat de Johnny Deep in cea mai recenta ecranizare dupa Alice in Tara Minunilor). Intre timp am aflat ca nici unul din peretii clubului nu este paralel cu altul, pentru ca sunetul sa se propage cat mai bine. Si ca podeaua este facuta dintr-un material special, elastic, care permita dansul pana dimineata, la ora 7.  DJ-ii renumiti mixeaza in „The Bar” si in „The Box” – camera care s-a deschis mai tarziu decat celelalte, undeva dupa miezul noptii in timp ce in camerele mai mici – „The Loft” si „Baby Box” mixeaza… ceilalti. Mi s-a atras atentia ca, atunci cand dansez, frumos este sa stau cu fata la DJ, pentru ca el creeaza atmosfera. DJ-ul din „The Bar” avea o imagine foarte chic, intregita de un papion si de ochelari de vedere cu rame negre, groase.

Aproape de 1 dimineata, coada de la intrare crescuse simtitor iar curtea de la intrare se umpluse de englezi infometati care luasera cu asalt toneta cu hamburgeri si insetati de un fum (in club nu se fumeaza). Cred ca as mai fi stat, dar trebuia sa ajung in Soho. Recunosc ca la Ministry of Sound nu am mers ca la pomul laudat si poate, de aceea, experienta a fost cu atat mai placuta. Cinci stele pentru concept, atmosfera, buna dispozitie, energie pozitiva. De incercat.

%d blogeri au apreciat asta: