Dan Alexandru

O data la doua saptamani descoperim Bucurestiul frumos de dincole de Bucurestiul urat

 

 Dan ALEXANDRU:

„Ca sa fii om de radio, trebuie sa iubesti viata”

Exista oameni care s-au apucat de radio in ’90 si care inca rezista pe baricade, in ciuda afirmatiilor unora, ca cei care au  pus bazele radioului independent din Romania sunt dati la o parte. O parte dintre ei, dintre cei care inca mai pot fi auziti, suna la fel ca acum 20 de ani.  Daca pe vremea aceea  faceau senzatie, acum au dat in desuet. Altii au stiut sa se reinventeze si sa evolueze. Sa nu ne plictiseasca si sa ne ofere in permanenta ceva interesant si placut de ascultat. De la muzica, la comentarii. Printre acestia, bucuresteanul Dan Alexandru, realizator de emisiuni si director de programe la Smart FM.

De ce radio?

Asta mi-a dat Dumnezeu si stii cum este, nu te joci cu soarta. Eu am vrut sa fiu profesor de fizica, chiar am vrut pentru ca imi placea la nebunie. EL nu si nu, mi-a luat putin mintile si m-a dus pe un alt drum. Nu m-am împotrivit, stia EL ceva…

 De ce atatia ani radio?

Pai daca am multe de facut? Se intampla precum in viata. Cand îţi propui sa faci multe, atunci trebuie sa traiesti mult, sa termini tot ce ti-ai propus. Asa este si la radio. Dupa cum stau stau lucrurile astazi, la cum arata piata radio din Romania dupa 20 de ani comparativ cu tot ce se intampla in lume, Doamne, cate mai sunt de facut…  

Cum a fost prima data cand ai intrat pe post?

A fost cumplit, normal.🙂 Se intampla in mai1993, la Fun Radio Bucuresti 67,8 FM. Un prieten bun (Bogdan Nicolescu) ma ajutase sa ma strecor discret in acea nebunie de radio. Si atunci era greu de patruns dar parca si mai greu era pana apucai sa spui ceva pe post. Cand s-a intamplat sa am voie sa deschid si microfonul am simtit ca mor, ca am emotii de clasa a 2 a, ca ar trebui sa renunt samd… Apoi parca a fost din ce in ce mai simplu si multi chiar m-au ajutat si m-au sustinut neconditionat… Mihai Pahontu, Bogdan Ivanov, Vlad Toma…  Atunci mai erau oameni care sa-ti arate, sa te invete, fara a avea un scop meschin.  Astazi e mai „complicat”.

Dintre toate emisiunile pe care le-ai realizat in cariera ta de om de radio, care ti-a adus cele mai mari satisfactii ?

Sincer, toate emisiunile mi-au adus satisfactii mari, altfel nu le-as fi facut. Daca le faci din obligatie, mai ales o perioada mai lunga de timp, treci pe pastile si nu e bine. Cred ca este si norocul meu, in general sa fac doar ce îmi place. De ce? Pentru ca asa se intampla, probabil e o lege a naturii. Daca tu crezi cu adevarat ca e bine ceea ce faci si nu te gandesti sa pacalesti pe cineva, daca ai simtul realitatii si nu visezi mereu ca zbori printre nori pe un cal alb, totul vine de la sine. Chiar daca uneori ai senzatia ca nu ti se cuvine. E simplu…

Ce calitati trebuia sa aiba un om de radio in anii ’90 pentru a avea priza la public? Ce calitati trebuie sa aiba acum? Ce apreciezi tu cel mai mult la un om de radio?

Nu s-a schimbat nimic… Trebuie sa ai o voce buna, ceva in cap si sa-ti placa viata, viata in general, nu doar viata ta. Mai ai nevoie de noroc, de un chef nebun de munca, de putina minte pentru a sta in banca ta si pentru a nu visa ca trebuie sa fii platit cu 2000 de euro pe luna pentru faptul ca tocmai inveti sa faci ceva. Ar mai trebui sa-ti placa muzica la nebunie, nu conteaza genul. Astazi mai sunt inca multi care au ajuns la radio chiar daca nu au voce, nu asculta
muzica, nu le place muzica, nu au discuri… Pacat, cred ca unii ar fi putut face altceva si chiar mult mai bine.  

Care este cea mai placuta amintire legata de ascultatorii tai?

Prima care îmi vine acum in minte este cu o doamna respectabila si vesela, 40 de ani, femeie serioasa cu afaceri serioase, pe care o sunasem de ziua ei. Era in baie, sub dus. A iesit repede auzind telefonul, a raspuns, eu i-am urat ce era de urat, i-am spus ca este in direct la radio, iar replica ei a fost… „Multumesc. Vai de capul meu, mi-a cazut prosopul, imi cer scuze!”. Iti imaginezi ce a urmat… Oamenii veseli si cu chef de viata iti lasa cele mai frumoase amintiri si la radio.

Cum ti-ai format cultura muzicala?

Cred ca este cam mult spus, nu cred ca am o cultura muzicala. Doar ca am ascultat mult mai multa muzica decat altii, nu degeaba, si probabil am eu niste simturi mai ascutite. Am ascultat si ascult in continuare, uneori chiar daca nu-mi place tot ce aud… In plus am mai si citit ceva despre cei care canta, foarte important pentru unu’ care se crede DJ la radio. Iar toata povestea asta inseamna timp, mult timp petrecut printre discuri si foarte multe cautari. E simplu… Unii spun ca este complicat si ca ar merita o stea pe cer pentru cate discuri au strans pana acum. Prostii, nu au inteles nimic din ele, au cheltuit si foarte multi bani degeaba… 

Cum  se construieste o emisiune radio? Care este povestea emisiunilor  pe care le realizezi acum la Smart FM, “Taxi Blues” si “Retro Magazin”?

Nu este o reteta universala. Poti sa faci orice dar nu oricum. Important este ca la final sa-ti iasa o poveste interesanta. Oamenii asta vor, povesti interesante, vesele sau triste. Restul inseamna unelte, mecanisme, prea multa tehnica. Si ar fi bine sa nu vorbesti nici din carti si nici din televizor, nu esti mai destept decat ascultatorii pe care îi ai si drept
urmare nu poti sa-i pacalesti. Usor.

Care este hitul saptamanii la Smart FM?

„Am I Forgiven” – Rumer… este senzational cum poate cineva sa cante astazi atat de clar, simplu, curat si interesant,  precum in  anii  ’70…

Cum se vede Bucurestiul de la inaltime? Studiourile in care ai lucrat, au fost situate, de multe ori, la inaltime…

Si de sus Bucurestiul arata urat. Nu ai ce sa-i faci. Sau daca ai, atunci trebuie sa mai asteptam 30, 40 de ani. De fapt este si o falsa problema, toata lumea vrea un Bucuresti minunat pe orice straduta, precum „o adevarata capitala europeana”.  Stiu eu niste stradute la Londra, Paris sau Amsterdam unde…  Chiar nu stiu ce fac „edilii” acestor orase. 
 
Ce iubesti cel mai mult la Bucuresti?

Strazile vechi si „prafuite”, casele vechi, cate au mai ramas, ritmul din fiecare zi, viata de noapte din unele locuri dedicate pierzaniei.

Ce detesti la Bucuresti?

Locuitorii! Pardon, unii oameni care au fost obligati sa se mute la asfalt si sa se si incalte. Din pacate si-au luat cu ei si obiceiurile si apucaturile, si nici urmasii urmasilor lor nu vor renunta la mostenirea genetica. Nici cu primarii, consilierii, arhitectii si toti cei care si-au batut joc de acest oras in ultimii 20 de ani nu ma impac prea bine. Multe se puteau face dar cu cine? Asta e problema noastra, nu este nimeni in stare. Restul e „frectie”, cum spunea Oprescu intr-o analiza profunda a situatiei.

In ce loc din Bucuresti iti place sa zabovesti?

Ziua, Parcul Izvor, clar! Nimeni si nimic nu ma deranjeaza acolo si am grija sa stau cu spatele la Casa Poporului. Noaptea, nu spun pentru ca se aglomereaza si trebuie sa caut alt loc.

Care este cea mai frumoasa intamplare din viata ta de bucurestean?

Prima nu se uita niciodata. In 1991, pe la ora 3 dimineata, cand m-am ratacit impreuna cu cativa prieteni. Am colindat Bucurestiul pe jos timp de 4 ore in cautarea unui reper care sa ne scoata la un bulevard. Era frig si intuneric, iluminarea strazilor avea sa apara mult mai tarziu, si nimeni pe strada, vorba cantecului. Dar distractia era mare…

Cum ai caracteriza orasul si locuitorii sai, intr-un singur cuvant?

Orasul, alandala! Locuitorii:  unii dintre ei, parizieni, altii, parizerieni!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: