Reactii amestecate la sfarsitul primului concert Yngwie Malmsteen de la Bucuresti

Yngwie Malmsteen la Bucuresti

Despre concertul sustinut aseara de Yngwie Malmsteen la Bucuresti vuiesc site-urile de specialitate si blogurile de azi de dimineata. E adevarat, nu la fel de mult precum despre situatia de sanatate grava a unui cunoscut solist de muzica pop din Romania. Nici camere de filmat nu am vazut aseara, la Sala Palatului, asa ca in fata spitalului in care se afla acesta. Am zarit insa o multime de chipuri cunoscute din zona rock – Eugen Mihaescu, Adi Ordean, Tudor Turcu, Mirel Cumpanas, Cristi Pup, Nicu Patoi, Vali Rotari. Si -au mai fost si multi altii, greu de reperat intr-o Sala Palatului plina ochi (la fel ca  la primul concert al trupei Nightwish). La final, reactiile au fost amestecate, unii spectatori declarandu-se incantati, altii dezamagiti de prestatie si show, ca „pentru o tara din lumea a treia”.

Desi de ceva vreme incoace s-a impamantenit ca evenimentele sa nu inceapa niciodata la ora anuntata, Tooper – trupa de deschidere si-a inceput cantarea  la ora anuntata, in timp ce spectatorii continuau sa intre in sala. Nu stiu ce sa spun in privinta gherlelor de chitara sesizate de colegul Mihai Pahontu, insa vocea Coiotului a sunat teribil (de aiurea) pe primele piese. Nici scena goala, nici sonorizarea, nici puterea sunetului, nici cearsaful alb atarnat in spatele tobosarului, nu au ajutat formatia sa faca impresie buna. Prin urmare, am sesizat in sala multe ecrane de telefoane mobile aprinse si nu pentru ca faceau fotografii.

Yngwie Malmsteen – posesorul unui PA vizibil de luna, la fel ca Marele Zid Chinezesc (are you kidding me???) si-a facut aparitia dupa o pauza, in acordurile piesei „Rising Force”. Nu stiu daca este de vina faptul ca am avut loc in sectorul M, insa, de acolo, de la cucurigu, marele chitarist se vedea foarte….mic. Tot de acolo de sus, scena se vedea impartita in doua parti inegale: aproximativ o treime pentru basist, clapar/ vocal si tobosar si restul pentru vedeta. Domnul Malmsteen s-a agitat, a topait, scuzati, baletat, a facut acrobatii cu chitara si a aruncat cu pene in public. Publicul a reactionat pe masura, A aplaudat, a cantat pe ici, pe colo, si cand nu a facut nimic din toate acestea, a emis onomatopee demne de o menajerie.

Nu-s un fan Malmsteen si poate de asta virtuozitatea artistului, lipsita de caldura, m-a lasat rece. Nici sonorizarea n-a fost cu mult mai breaza decat la Trooper. Chitara a innecat la un moment dat vocea vocalului, ale carui cuvinte nu se intelegeau. Am auzit glasuri care sustin ca acustica salii este de vina. Pot contrazice aceasta afirmatie in cunostinta de cauza. Sting si Chris de Burgh sunt doua dintre concertele care au avut loc la Sala Palatului si s-au auzit lacrima.  Maestrul Yngwie este cel de-al treilea mare chitarist pe care l-am auzit live – si ma bucur ca s-a intamplat, dupa Joe Satriani si Steve Vai. Acesta din urma ramane pe primul loc, cu primul concert sustinut in Romania in 2000. Steve Vai a facut un show de zile mari, a interactionat cu trupa si a stiut sa comunice cu spectatorii. Iar dupa concert, desi avusesem o zi lunga si istovitoare, m-am simtit atat de energizata incat nu am putut inchide ochii pana la trei dimineata. Aseara insa am citit cateva pagini din „Preaiubita” scrisa de Toni Morrison si am adormit bustean.

In incheiere, cateva impresii de la spectatori in tema:

Eugen Mihaescu (Nimic Intamplator, Krypton): Un adevarat initiator al neo-metalului clasic, un inovator al executiilor perfecte, condimentate cu virtuozitati ce parca iti aduc aminte de marii preclasici sau renascentisti! De cand l-am descoperit, am avut tot timpul imaginea unei reincarnari a unui mare virtuos de la inceputul secolului al XVII-lea si mijlocul celui de-al XVIII-lea… si nu ma gandesc numai la Bach! E momentul sa-l includem pe Malmsteen intr-o carte moderna a secolul XXI, o enciclopedie a marilor chitaristi-creatori de stil, alaturi de Hendrix, Satriani, Vai, Meol, Mc Laughlin…

Cristi Pup (Special Guest Orchestra, ex-Cargo): Mi-a placut, in sensul ca as mai merge odata, mi-am retrait copilaria, adolescenta, de fapt, cu tot cu nebuniile lui, cu oprit cantarea ca il filma un om in fata scenei, ce daca restul salii il filmau cu telefoanele :)) Rock on \M/

Un Yngwie Malmsteen care mi-a mers la suflet (din concertul de la Leningrad din 1989)

Mihai Pahontu, intr-un alt fel, la RockZone

Mihai Pahontu, A.G.Billig si catelul Lola la Radio Vacanta Costinesti

Pe Mihai Pahontu il cunosc de-o viata. Exact, pe Mihai, realizatorul matinalului de la Sport Total Fm si a emisiunii Monsters of Rock (difuzata la acelasi post, cu fani din Romania pana -n State). Poate de-asta cuvintele curg de la sine in aceasta postare. Eu nu-mi amintesc dar il cred pe cuvant atunci cand spune ca ne-am intalnit prima data cand eram micuti de tot si culmea, ne-am si jucat. Cu galetusa si lopatele, nu te gandi la altceva. Dupa joaca asta, a urmat o pauza lunga, pana cand ne-am facut mari. Atunci, drumurile noastre s-au tot intalnit pentru ca, fara se ne fi vorbit,  am avut o pasiune comuna: radioul. Am fost colegi la Radio 21, la Activ FM, ba chiar si la Radio Vacanta. Apoi ne-am pierdut din nou. L-am regasit din nou pe Mihai, iarna trecuta. Asa am aflat lucruri pe care nu le stiam: pasiunea lui pentru lectura si teatru, dorinta de a scrie el insusi o carte, si intentia de a da din nou aripi unui vis de-al sau pe care l-a mai incercat in 2011. Pentru ca a reusit, acum suntem din nou colegi la RockZone.ro, singurul post de radio in care muzica rock face casa buna cu arta si cultura. Rockzone.ro inseamna pe langa echipa, aparatura, sediu, un playlist impresionant, credinta de neclintit a unui om ca se poate. Chiar si in Romania. Acea credinta care te ajuta sa reusesti atunci cand ceilalti nu iti dau nici o sansa. Despre asta voi vorbi maine seara cu Mihai Pahontu in emisiunea 4 Usi, pe care o poti asculta la Rockzone.ro incepand cu ora 20. Dar si despre altele. Despre Casanova – cel de la Teatrul Odeon si Haruki Murakami.

In editia de luni, 11 mai, ca doar avem patru usi de deschis, vor veni si Ioana Ciocan si Silvia Rogozea, cu povesti si invitatii la  Art Safari 2015 care incepe pe 13 mai.

Pana maine seara, imbratiseaza misterul noptii si intampina dimineata de luni cu un suras.

Am plecat, din nou, la plimbare..

Iti aduci aminte de vorba aceea, coafura rezista? Si blogul rezista, desi, spre rusinea mea, ultima postare dateaza de acum mai bine sase luni. Intre timp s-au intamplat o multime de lucruri minunate. Despre majoritatea dintre ele am scris pe site-ul meu oficial de autor – A.G.Billig. Este colorat, este viu, are continut dar si un mic, mic inconvenient: momentan, este in doar in limba romana. Asa ca pana cand voi gasi o rezolvare, imi voi relua drumutetiile prin orasul Bucuresti. La urma urmei, vremea s-a imbunat si imbie la plimbare.

La urma urmei, prima usa din cele 21 s-a deschis aici, pe blog. O gasiti in sectiunea „povesti de dragoste” si se intituleaza „Un barbat de moda veche”. O gasiti si in cartea mea de debut, „4 Usi si Alte Povestiri”, lansata pe 1 martie si in format electronic

Eu iti doresc o primvara plina de carti bune si de plimbari placute!