ALEXANDRA ARES: Femeile din România nu ar tebui să le permită bărbaților să arate atât de dizgrațios

26 Iul

Habar nu aveam cine este Alexandra Ares până de curând când, într-o seară, am văzut-o la Jurnal Cultural prezentându-și cel mai nou roman, ”My Life on Craiglist”, finalist la USA Best Books 2011 și lansat recent în limba română, cu titlul ”Viața mea pe net„ de către Editura Polirom. Alexandra m-a impresionat plăcut cu prezența ei tonică și pozitivă și m-a intrigat cu povestea ei – a plecat din România înainte de Revoluție, este absolventă de teatrologie, a lucrat pentru diverse televiziuni, case de producţie şi sindicate de ştiri americane, scrie în limba engleză, încât am vrut să o cunosc. Am vrut să cunosc un scriitor de origine română capabil să scrie și despre altceva decât despre trecut, comunism sau cotidianul sordid din România. Cartea Alexandrei Ares, ”Viața mea pe net” reprezintă o lectură plăcută, ușoară, amuzantă, care te ”fură” (sunt mari șanse să nu mai poți lăsa cartea din mână) și care îți dezvăluie viața în orașul New York așa cum nu ai văzut-o în nici un film. Iar dacă îți va plăcea ”Viața mea pe net”, atunci vei vrea să citești și ”Visătoarele” (romanul de debut al autoarei, publicat în România tot de Polirom).

 Cum folosește scriitoarea Alexandra Ares internetul? Cat timp petreceți pe zi pe Internet?

Alexandra Ares: Internetul îmi e mai util decât telefonul mobil, sunt conectată permanent.

Ce fel de literatura se citește acum la New York?

A.A.: Nu cred că se poate vorbi de un singur gen. Dar numitorul comun sunt cârti cu story puternic, cu personaje pe care să le indrăgesti și cu un ritm alert care te face sa dai pagina ușor, așa numitele page turners.

 Se poate vorbi de tendințe și modă în cercurile literare americane? Cine dă tonul?

A.A.: Există o tendință spre lucruri și personaje bizare, americanii iubesc vampirii, crimele și procesele, erotismul, eroii puternici care triumfă în condiții adverse. Tonul îl dau fie blogurile sau comunitatea gay, premiile, fie campanii masive de marketing care împing diverse cârti publicate de marile edituri. In general tot ce vinde e bun și intră în topuri (care nu reflecta calitatea ci vânzările).

Spuneați la lansare ca ‘Viața mea pe net” arată “leopardul de dincolo de gard”. Care este cel mai mare mit legat de New York și care este, de fapt, adevărul?

A.A.: Nu este unul anume, ci mai multe și pentru a descoperi aceste lucruri invit cititorii să citească cele două romane ale mele publicate la Polirom, VISĂTOARELE și VIAȚA MEA PE NET.

Care sunt primele caracteristici pozitive ale societății new yorkeze care vă vin în minte?

A.A.: Optimismul, spiritul de echipă, curățenia, lipsa de bădărănie, fairplayul, faptul de a fi open minded și non judgmental, vitalitatea, faptul că au o mare deschidere către tot ce e nou și interesant, inteligența și agerimea, faptul că practică sportul ca pe o religie, și ideea generală că e loc pentru toată lumea și nu trebuie să omorâm capra vecinului.

Ce anume ați schimba, dacă ați putea?

A.A.: La nivel uman, faptul că totul se reduce prea mult la bani și la sex, Mi-ar place ca banii să nu însemne atat de mult, iar sexul să nu însemne atât de puțin.  Sufletul cade prea mult pe  planul doi. La nivel social, mi-aș dori să se schimbe sistemul medical și discrepanța enormă dintre salariile celor care lucrează în domeniul financiar bancar și restul societății. Mi-ar place să se guverneze cu touch tone governance, și deciziile importante să fie votate pe internet de fiecare cetățean. Congresul SUA are talentul de a strica sau dilua toate legile din cauza intereselor partizane sau mercantile și în consecință problemele mari ale societății americane, cum ar fi deficitul, cheltuielile militare excesive, scumpetea enormă a sistemului medical privat bazat pe asiguratori, se agravează.

Care este locul preferat din New York?

A.A.: Central Park, este o oaza de natură și de liniște și un parc făcut de niște peisagiști excepționali atât din punct de vedere al frumuseții cât ți al utilității. Din fericire locuiesc la 5 minute de el.

In toate filmele americane vedem  oameni care merg la sala sau fac sport. Cât de atenți sunt, de fapt, americanii cu trupurile lor?

A.A.: Sunt foarte atenții cu condiția fizica, cu dinții și cu curățenia, iar bărbații americani (ca și femeile) sunt foarte atletici și îmbătrânesc mult mai frumos decât in Romania. Practic eu nu am văzut un bărbat cu burta de 15 ani de când locuiesc la New York și nu știu cum femeile din România permit multor bărbați de la noi să arate așa de dizgrațios. Se stie că alergatul taie burta, iar fumatul face alergatul dificil. Foarte puțini americani mai fumează, a devenit un viciu demodat. America are și mulți obezi mai ales în zonele suburbane și continentale, dar pe coasta de east și de vest, ca și în marile metropole, americanii sunt atletici. Obezitatea a ajuns să fie un semn al condiției sociale modeste. In New York atât bărbații cât și femeile spun că nu poți fi niciodată suficient de bogat sau de suplu.  Oamenii aleargă și merg la sala de cel puțin 3-4 ori pe săptămână, mulți dintre ei zilnic. La 5 dimineața Central Parkul e plin de joggeri și bicicliști, la fel și seara. Pistele lor sunt largi ca niște șosele.

Dumneavostă faceți sport? Care sunt activitătile pe care le-ați adoptat după venirea în America?

A.A.: Da, mă duc la sală cam de 3-4 ori pe săptămână, alerg și merg mult pe jos. Inainte să vin în America aveam multe idei greșite. Practic, acum sunt în formă  fizica mai bună decât la 14 ani sau la 18 ani. Am și norocul că locuiesc într-un bloc cu sală de fitness pe două etaje, deschisă toată ziua, cu piscină, sun decks, sala de aerobic, clase de aerobic, dans și yoga, sală de forță pentru bărbați și sală de forță mixtă. Abonamentul e doar 70 de dolari pe lună. Sunt foarte multe săli de fitness, atât de lux cât și convenabile.

Cum v-ați apucat de scris?

A.A.: Am știut tot timpul că voi scrie la un moment dat, și am scris mai mult sau mai puțin toată viața. Dar primul roman l-am scris în 2005, în urma unei aventuri care mi-a schimbat viața și pe care am povestit-o în romanul Visătoarele, publicat la Polirom, care a fost un best seller multe săptămâni si încă e în librării.

Ce anume va inspiră să scrieți?

A.A.: Lucruri pe care le trăiesc, oameni pe care ii întâlnesc, idei care mă bântuie Dragostea, sau lipsa ei.

 Care credeți ca este rolul literaturii in societatea actuala?

A.A.: Literatura este mereu o oglindă a condiției umane actuale și un produs al timpului ei.  De asemenea, este o evadare în alte universuri care ne dă posibilitatea să trăim aventuri pe care în mod normal nu le-am trăi, de a descoperi lucruri interesante și de a ne identifica cu alte trăiri umane.

Cum au aparut Manhattan Chronicles și cui se adresează?

A.A.: Manhattan Chronicles a apărut ca un blog în 2006. Experiența scrisului pe blog cere autorului să releve prea mult din intimitatea lui, ceea ce m-a făcut să mă simt inconfortabil la un moment dat, așa că în 2009 l-am transformat într-un magazin cultural adresat celor care trăiesc in Manhattan.

Pe Alexandra Ares o poți citi și pe: www.manhattanchronicles.com

Un răspuns to “ALEXANDRA ARES: Femeile din România nu ar tebui să le permită bărbaților să arate atât de dizgrațios”

  1. Ioana 3 August 2012 la 7:26 AM #

    Imi place mult cum scrii, ti-ai mai castigat un cititor infocat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: