Un barbat de moda veche

10 Ian

In ciuda soarelui zambaret, frigul strangea. Uitase de cand statea acolo, pe banca din capatul dinspre lac al aleii, cu mainile inmanusate sprijinite pe capatul incovoiat al bastonului. Caciula inalta, de astrahan, usor roasa in dreptul urechilor, atragea atentia rarilor plimbareti care ramaneau cu privirile pironite asupra neobisnuitului accesoriu vestimentar chair si dupa ce treceau de el.  Atfel incat multi nu observau denivelarea din pavaj si se impiedicau. Buzele sale subtiri si vinetii se arcuiau atunci intr-un suras abia perceptibil.

Desigur ca altul era scopul sederii sale zilnice in acest loc, fara de legatura cu vreo emisiune televizata dedicata farselor. Aici o sarutase prima data. Surprinzator sau nu dar doar aici, de indata ce se aseza pe lemnul atat de cunoscut, ii simtea parfumul de trandafiri si buclele matasoase. Ca si cum i-ar fi sarit in brate, sprintena si plina de viata ca la 18 ani. De indata ce se ridica insa, minunata senzatie disparea.  Zadarnic incercase sa o indese in buzunare, sa o prinda in batista, ba chiar in caciula. Nu-i ramanea decat sa vina aici, in fiecare zi.

Se prea poate sa fi fost un barbat de moda de veche. Chiar si in tineretile sale, cand numerosi erau craii care se amuzau pe seama domisoarelor prea credule.  Barbati iubitori de distractii si de castig, pentru care acestea  reprezentau doar un accesoriu. Uneori, tratat cu mai putina consideratie decat un joben.  El  era diferit. Poate pentru ca prima figura feminina pe care o vazuse atunci cand aparuse pe lume, fusese aceea a unei zane. Un chip de o frumusete rara, cu ochi albastri, ca cerul, cu parul blond si lung:  bunica lui, inca tanara, pentru ca mama lui era si mai tanara, aproape o copila. Femeia era, asadar, pentru el, o fiinta sublima, care trebuia adorata, respectata, ocrotita. Abandonat de parintele sau, crescut de mama si de bunici, isi jurase sa fie opusul tatalui sau. Si sa o gaseasca pe  aceea  alaturi de  care sa  traiasca o viata intreaga.  O alegere dictata de intuitie, de glasul sufletului si nicidecum de criterii superficiale precum culoarea parului sau cunostiintele de latina. Desi trebuia sa admita ca nu se putea apropia de fetele inculte, cu creierul cat nuca.

Intr-o buna zi, se intamplase. Aparuse cand si unde se astepta mai putin. Se afla deja la catedra si se pregatea sa inceapa ora.  Ea daduse buzna in sala de clasa. Obraji imbujorati, ochi stralucitori, plete blonde. Se oprise, incurcata, se inrosise mai tare si plecase ochii. Pe care ii ridicase insa repede, privindu-l pe sub pleoape, fascinata. Asadar, el era noul profesor tanar si chipes, despre care se vorbea atat in liceu.

A asteptat pana la absolvire, pentru a o invita in oras. In ciuda varstei fragede, era lipsit de remuscari. Stia ca ea era aceea. Atunci, dupa prima prajitura cu frisca, se plimbasera in acest parc. Se asezasera  pe aceasta banca. Se sarutasera prima data.

S-au casatorit. Au fost binecuvantati cu un trai placut si imbelsugat si cu copii norocosi. Apoi, dintr-o data, ea s-a stins. Ca o lumanare peste care trece brusc, o pala de vant. In mod bizar, la cateva luni de la disparitia ei,  inca ii simtea prezenta. Ca si cum s-ar fi aflat undeva, acolo, sperand sa o gaseasca.  Incepu sa o caute,  in  locurile in care traisera clipe de fericire: in teatre, pe strazile cu tei, unde cutreierau primavara , in curtea casei in care locuisera candva, in ceainaria in care ea ii spusese ca asteapta primul lor copil, chiar si la liceu. Abia atunci cand a ajunsese in acest parc, pe aceasta banca, o regasise. La inceput, un mic crampei. O nota florala din parfumul ei.  Apoi atingerea unei bucle. Cu fiecare zi petrecuta aici, fiinta ei parea sa se intregeasca intr-atat incat, odata cu sosirea iernii, incepuse sa o perceapa cu toate simturile. Nu ar fi fost surprins deloc sa o vada aparand, in carne si oase, pe alee.

Si de aceea, si in ziua asta, ca si in altele, statea pe banca, nemiscat, desi gerul ii adusese lacrimi in ochi. Pana cand, habar nu avea. Stia insa ca ea, atat de grijulie si de iubitoare, nu-l va lasa sa o astepte. Mai ales pe un frig atat de napraznic.

Un răspuns to “Un barbat de moda veche”

  1. Mircea L 11 Ianuarie 2012 la 9:02 AM #

    De oricat de departe as privi, scrierea asta este favorita mea. Rating-ul blogului e insuficient ,acum, din al meu pdv.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: