O seara de neuitat

10 Iun

Mare bucurie, mare, pe capul meu. Saptamana trecuta, dupa ce am fost la concertul Roxette, mi-a fost teama ca …m-am defectat. Ca mi-am pierdut capacitatea de a gusta un concert live. Vazand entuziasmul si bucuria celor din jur, m-am gandit ca poate senzorii mei de receptare a undelor muzicale, au amortit. Sau ca sunt prea departe de scena. Eu si presa, exilata de Emagic! undeva, in gazon B. Sau ca e prea aglomerat. Sau ca…..trupa nu transmite. Nu si pentru mine, desi a cantat corect, frumos, cuminte.

Aseara insa…..ei bine, aseara la The Scorpions – concert la care am ajuns intamplator, a fost cu totul altceva. Spuneti ce vreti despre Scorpions. Ca sunt invechiti. Ca sunt comerciali. Si lista poate continua. Oamenii stiu insa sa faca show. Sa comunice cu publicul, sa-l integreze in atmosfera, sa-l faca sa se simta important. Sa-l energizeze. Sa-l bucure. Sa cante. Si electric, si acustic. Sa se mentina in forma. Cu totii se prezinte impecabil. Nu tu burti uriase, nu tu haine slinoase sau nepotrivite. Oare de ce la ei se poate si la noi nu?

Amintiri cu James Kottak

Klaus Meine a vorbit in romaneste, a fluturat steagul Romaniei si a impartit bete de toba. „Send Me An Angel” si „Holiday”, in varianta acustica, au starnit ropote de aplauze si tropaituri. Rudolf Schenker a schimbat vreo trei tinute si cam tot atatea chitari.  Tobosarul lor, James Kottak, a fost fun-tas-tic, un show in show.  Exact asa cum l-am cunoscut in urma cu 9 ani, atunci cand au venit la Cerbul de Aur. Era destul de nou in trupa insa la fel de dus cu pluta. Eram in fata hotelului Aro din Brasov, in dimineata zilei de dupa spectacol si asteptam BMW-urile care urmau sa-i transporte la aeroportul din Bucuresti. James era cumva, in strada, cand o masina a trecut pe langa el, fara sa-l atinga. Tobosarul a inceput sa se tina de un picior si sa se vaite, ca si cum ar fi fost lovit. Soferul a oprit speriat si s-a dat jos. James i-a zambit si i-a facut semn ca a fost o gluma. Intalnirea cu membrii trupei The Scorpions in 2002 a fost o reala placere.  Klaus Meine, Rudolf Schenker si Matthias Jabs sunt deschisi, prietenosi, fara fite de vedeta. Rudolf si Matthias in mod special, pusi pe distractie – doar stiau ca romancele sunt frumoase de la vizitele anterioare, Klaus mai linistit si mai retras, insa la fel de amabil.  Nu se poate spune acelasi lucru despre cei doi manageri de la vremea respectiva. Doi nemti increzuti si doldora de pretentii, exact opusul artistilor.

Puterea de a darui

Rememorand clipele petrecute aseara la Zone Arena, nu pot sa nu vorbesc din nou despre James Kottak. De acolo, de la tobele sale, a fost cumva motorul intregii seri.  Prestatia lui a fost un spectacol in spectacol. Si a culminat cu solo-ul de tobe, Kottak Attack. Cu tricourile suprapuse, pe care si le-a dat jos, pe rand. Fiecare cu cate un mesaj clar, adresat publicului. „You Kick Ass” si „Rock’N’Roll Forever”, mesaj tatuat si pe spatale muzicianului.  Cu momentul acustic, in care a venit si el in avanscena, alaturi de ceilalti. Totul, invaluit intr-o bucurie imensa de a canta si de a fi pe scena, intr-o daruire completa pentru public si actul artistic, transpuse in unde de energie pozitiva care au invaluit spectatorii. Mai rar asa ceva la un tobosar, care de regula, in afara de soloul clasic, ramane undeva, in umbra.

Scorpions (cu Pawel Maciwoda la bass) au creat o seara magica. Eu una, i-am simtit fiind acolo 100% si daruindu-se 100%. De neuitat!

2 Răspunsuri to “O seara de neuitat”

  1. brontozaurel 10 Iunie 2011 la 1:19 PM #

    Mhm.

    Eram inca Brasov atunci. Si nici macar n-am stiut ca au venit.

    Macar i-am vazut aseara. A fost un spectacol superb. Si sunt perfect de acord cu ce ai scris. La capitolul comunicarea cu publicul sunt probabil cei mai buni dintre toate numele mari. Suna al dracului de bine live. Iar chitaristii in pantaloni mulati… pot face o fata care n-are nici macar jumatate din varsta lor sa saliveze. Ah, si mi-a placut la nebunie primul tricou purtat de Rudolf Schenker, ala rosu, cu multe taieturi, prinse cu sute de ace de siguranta – foarte tare ideea!

    • prinorasulbucuresti 10 Iunie 2011 la 6:02 PM #

      Asa e, de exceptie. Care m-a facut sa uit ca era cat pe ce sa raman fara hands-free-ul de la telefon, caci nu mi s-a permis intrarea cu el. Le era teama, oare, ca ne vom strange de gat unii pe altii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: