Viata de figurant

1 Feb

Aflata in cautarea secundei de glorie din calupul de publicitate, am experimentat timp de mai bine de 12 ore, viata de personaj secundar intr-un spot publicitar pentru Rexona. Nu-i nici o rusine caci personaje secundare au mai fost si altii, acum faimosi, pana cand un regizor cu viziune le-a remarcat talentul, privirea ravasitoare sau carliontul.

Asadar, luni de dimineata m-am trezit cu noaptea in cap. La 7.30 eram la patinoarul Mihai Flamaropol. Conform indicatiilor primite cu o zi in urma, coafata si machiata in house si imbracata intr-o tinuta office de primavara. Am fost invitata intr-un cort (incalzit), dotat cu banci si mese din lemn, care urma sa gazduiasca 40 de persoane. Barbati si femei, baieti si fete de la 20 la peste 60 de ani alcatuind un tablou de tipologii umane complex. Curiosii  – printre care si eu si o doamna draguta, posesoare de X5, aflati in cautarea unei experiente inedite. Juniorii, dornici de distractie. Si obisnuitii casei – studenti, pensionari si persoane fara ocupatie, nelipsiti de castinguri si dornici sa-si mai rotunjeasca veniturile. Unul dintre membrii echipei tehnice imi povestea ca multi vin la filmari care se desfasoara in conditii grele, pe bani putini, doar ca sa manance.

Dupa vreo jumatate de ora de la sosire, am fost invitata la machiaj, par si costume. Eram singura persoana in fusta – ce sa fac,daca asta este conceptul meu de tinuta office😀, iar aparitia mea starnea priviri pline grija si compatimire. Dupa ce am incercat doua perechi de pantaloni – una prea mica, alta prea mare, am decis sa -mi pastrez hainele proprii si sa indur frigul. Machioza m-a privit, mi-a spus ca sunt draguta si a spus ca fata mea nu are nevoie de imbunatatiri. Coafeza, mai pretentioasa se pare, mi-a dat cu un pic de ceara de styling in par, ca sa-mi accentueze buclele. Apoi am fost trimisa inapoi in cort.  Trebuie sa fi fost 9 cand am fost chemati pe patinoar, pentru ca regizorul – un american scund, burtos cu niste cizme inalte, ca de motociclist, sa ne vada. N-am intrat bine pe gheata ca am fost rugati sa iesim si sa asteptam in afara platoului. Si iata-ne stransi acolo cu totii, in hainele noastre office, tremurand si asteptand.  In sfarsit, dupa cateva minute bune, apare cineva – un domn maruntel pe nume Andrei, care se uita la noi si ne imparte in doua grupe. Cei pentru filmarea de zi si cei pentru filmarea de noapte. Se incepe cu ultima mentionata. Cei care nu intra la cadru, sunt trimisi inapoi in cort. Este inceputul unei lungi asteptari.

Intrerupta de alarme false de genul: „am nevoie de inca doua persoane fara patine in platou”. Odata persoanele ajunse acolo, sunt expediate inapoi pentru ca regizorul vrea, de fapt, doi barbati si nu doua femei. Sau de afirmatii venite din partea unuia dintre figuranti – „stiti, e posibil sa va tina aici toata ziua si sa nu va foloseasca”, care ii pun pe jar pe cei care inca nu au fost folositi si ravnesc la secunda lor de glorie.  Platoul arata bine. Inelul de gheata este inconjurat de o cortina de culoare neagra, care nu lasa lumina zilei sa patrunda. In interior, a fost construita o strada. Un cinematograf, un restaurant, chiosc de ziare, masini, lampadare…Imi place.  Momentele moarte sunt lungi, invers proportionale cu cele in care se filmeaza. In timp ce personajul principal este acoperit cu grija cu o geaca de puf, pe care o da jos cu cateva secunde inainte ca regizorul sa strige „Motor!”, figurantii dardie in tinutele lor office. „Va rog sa ramaneti in pozitii”, tipa Andrei – un tip simpatic, la urma urmei, ori de cate ori acestia incearca sa se mai incalzeasca patinand, atunci cand nu se filmeaza.

Pe la ora 12, inca nu intrasem in rol si nimeni nu spunea nimic. Intamplarea a facut sa gasesc un story board si sa vad ca filmarile de zi urmau sa inceapa abia in jurul orei 14.30, dupa pauza de pranz de la ora 13 si schimbarea luminilor. Trebuie sa stam insa acolo, in caz ca regizorul are nevoie de unul dintre noi. Mi se explica faptul ca story-boardul e vechi de luni de zile si ca nu se respecta in  totalitate. In cortul figurantilor, se spun bancuri, se joaca table. Unii citesc sau asculta muzica. Masa de pranz este buna si ne ajuta sa castigam forte proaspete.

La 15.30 intru, in sfarsit pe gheata, unde voi ramane pana la ora 21.00. Se trag duble, e frig, eu sunt un pieton pe o strada, un pieton foarte inghetat, caruia ii vine sa lase totul balta si sa plece acasa. Costumierele sunt foarte dragute – si imi aduc o haina lunga, care sa-mi tina de cald la picioare, atunci cand nu se filmeaza. Altcineva ne aduce ceai si fursecuri. Pe nimeni nu intereseaza  insa  daca machiajul mai e bun, daca au rezistat coafurile, daca hainele stau bine pe noi. Intreaga atentie este concentrata asupra personajului principal, un francez pe nume Julien, care stie sa faca piruete pe patine. Pe la ora 19, noi, figurantii, ne simtim la capatul puterilor. Fetele au mainile vinete. Apar proteste, amenitari: „gata, eu plec, ziua de filmare se incheie la 7.30.” Rugaminti din partea echipei:”Nu puteti pleca, avem nevoie de dumneavoastra. Daca plecati, munca a 80 de oameni se duce pe apa sambetei…” In cort, se aduc sandwichuri..

La 21.3o, Andrei ne anunta ca ziua de filmare s-a incheiat. Figuratia zboara afara de pe gheata, fara a privi in urma. Aplauzele de sfarsit sunt anemice si se sting repede.

La sfarsitul zilei, pot spune cu mana pe inima ca viata de figurant nu e usoara. Si nu pentru ca as fi muncit mai mult decat personajul principal – la urma urmei, el a stat la cadru mai mult decat mine. Nu pentru ca as fi suferit de foame – pentru ca am mancat chiar bine. Sau ca nu as fi avut unde sa stau – pentru ca in cort era bine si cald, in ciuda inghesuielii si a bancilor tari, fara spatar. Ci pentru senzatia ca esti cantitate neglijabila, ca nu contezi. Ca esti tratat ca un fel de consumabil…. Ca esti….umplutura. Acesta este un rol pe care nu sunt dispusa sa mi-l asum nici pe platou, nici in afara platoului,  pentru toti banii din lume…

3 Răspunsuri to “Viata de figurant”

  1. eumiealmeu 2 Februarie 2011 la 5:06 PM #

    exista si oscar pentru rol secundar asa ca poate sa aiba cineva ochi format pentru un rol secundar, pentru un figurant si sa faca din el ceva minunat. trebuie sa incepi de undeva, cu ceva. spor/t

    • prinorasulbucuresti 2 Februarie 2011 la 6:30 PM #

      iti multumesc pentru comment; asa e, trebuie sa incepi de undeva si mai ales, sa nu te descurajezi dupa o incercare nereusita. Stiu ca exista Oscar pentru rol secundar insa n-am auzit de vreunul pentru figuratie🙂

  2. Mircea 1 Februarie 2011 la 11:23 AM #

    :)o experienta – dar de partea pe care poate nu o incercasei. Evenimentul frumos organizat totusi – dar exista un moment in care ajungi „general”, si chiar daca ai dat gradele jos de buna voie, e o gluma de-a dreptul sovietica ideea de „inrolare” ca soldat. Nu se potriveste, orice i-ai face.🙂 Frumoasa relatare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: