Nici un fel de concurenta pentru Salsa4You

Tocmai ce iti povesteam zilele trecute ca unul dintre motivele pentru care mi-a placut Burlesque a fost conceptul clubului care da titlul filmului, si modul in care acesta se reflecta in fiecare detaliu, de la vestimentatia si machiajul barmanilor la show-ul de pe scena. Viziunea, pasiunea si banii sunt cele trei ingrediente fara de care nu cred ca poate exista reusita in acest domeniu. Viziune – pentru a creea ceva unic, care va atrage publicul, pasiunea – ca energie care sustine dezvoltarea viziunii si banii – pentru a putea transpune ideile in realitate si a aduce in echipa oameni cu adevarat valorosi. Este suficient ca unul din aceste elemente sa lipseasca, pentru ca masinaria sa inceapa sa scartie. Insa atunci cand lipsesc toate trei, dezastrul e garantat.  Am experimentat chestia asta pe pielea mea azi noapte, in calitate de client.

Pentru ca aseara am fost la deschiderea celui mai nou club de salsa din oras. Intr-o capitala europeana in care exista multe scoli de dans, dar poti numara pe degete locurile in care se asculta altceva in afara de house, patronul acestuia a facut istorie cu seria de salse, inchise si deschise de-alungul anilor. Imi amintesc de Salsa 2, de pe Lutherana, ca de o hala imensa, de tavanul careia atarna un rechin, cu un ring de dans incapator, in care mergeam doar in trecere pentru ca pe vremea aceea nu stiam sa dansez. Dar era ok. In 2010, am mers pentru prima data in Salsa 3, pe Mihai Eminescu. Undeva la subsol, fara parchet, insa cu o atmosfera placuta si oameni interesanti. Am trecut si pe la terasa- Salsa 4, care mi-a placut cel mai mult. Asta si datorita faptului ca fiind in aer liber, nu ma mai chinuia fumul de tigara si ca spatiul destinat dansatorilor este generos si bine delimitat. Aseara am ajuns la deschiderea Salsa 5 (situata in aceeasi incinta cu un alt club inaugurat aseara, Guantanamo). Era in jur de 23.20 si oamenii deja plecau.  Cei care veneau, se vedeau nevoiti sa se aseze la coada la o garderoba  aproape plina.  Iata ce succes au ofertele puse pe site-uri care ofera achizitia de servicii si produse cu discount si intrarea libera. Odata trecuta de holul de la intrare, m-am trezit intr-o aglomeratie de nedescris, chiar in Salsa 5. O incapere destul de mica, cu iz de camin cultural – am inteles ca inca nu este finalizata, pe care eu as fi vazut-o ca un lounge aferent ceilelte discoteci. Ce-i drept,pardosita cu parchet (dar un parchet nu foarte bun, dupa cum am auzit in public) si cu un ring de dans destul de mic. Teoretic, toata camera poate fi considerata ring de dans (canapele si mesele sunt asezate pe margini, langa pereti) insa, in egala masura, si hol de trecere pentru ca toti cei care vor sa mearga in Guantanomo trec prin Salsa 5. Ideea a fost ca cei care vin sa poata trece cu usurinta dintr-unul intr-altul insa eu ma indoiesc ca un dansator de salsa se va duce sa danseze house si viceversa. E ca si cum ai spune ca barbatii vor fuma tigari pentru femei. Poate doar in cazul in care au ramas fara provizii si, la unicul chiosc non-stop din colt, nu gasesc decat Vogue. Muzica este aceeasi cu cea din Salsa 3 – acelasi DJ, prin urmare am avut motive sa imi pun pantofii de dans. Ce tristete insa de dimineata cand m-am uitat la ei – talpile erau praf. Cu bucati de servetele lipite si uzi de la bautura care se mai varsase pe ici pe colo.  Recomdarea mea: daca va aventurati in salsa 5, lasati-i acasa. In concluzie, Salsa 5 mi se pare o extensie inutila si nereusita a celuilalt club, Guantanamo. Aici macar e spatiu, sunt dansatoare exista un concept (un fel de cort din serialul M.A.S.H.) iar DJ-ul e bun. Am auzit si house, si hore populare romanesti si Rednex.

In concluzie, Iustinian de la Salsa 4You poate sa doarma linistit. Inca nu are concureta.

Azi, Burlesque!

Can eram mica, parintii si-au dorit sa ma fac invatatoare. M-au dus in vizita la Liceul Pedagogic insa nu a fost sa fie. Pentru mine, atmosfera era prea „cuminte”, pentru ei, distanta pe care ar fi trebuit sa o strabat zilnic de acasa si pana acolo, prea mare. Apoi au vrut sa ma fac medic insa mintea mea nu tinea la…toceala. Daca proiectiile lor legate de viitorul meu s-au tot schimbat, eu am ramas constanta, desi n-am spus-o cu glas tare niciodata: visul meu era sa devin cantareata sau/ si…dansatoare. Ca e bine sa avem in viata si vise care nu se indeplinesc – asa um imi spunea cineva de curand sau ca nu am vocalizat din vreme ceea ce imi doream, n-am ajuns sa fac din dans o meserie. Insa a ramas o pasiune si o slabiciune si de aceea sunt subiectiva atunci cand iti recomand sa vezi Burlesque.

Prin urmare, nu ratez nici un film in care se canta sau se danseaza, ca e vorba de street -dance, salsa sau cabaret si balet (asa ca nu voi pierde nici Black Swann, cu Natalie Portman) si tin neaparat sa-l vad in cele mai bune conditii, la cinematograf. Imi place sa urmaresc coregrafiile, sa ascult muzica si mai ales, sa vad cum cei care pun pasiune in ceea ce fac, reusesc. Pentru ca toate peliculele de acest gen pe care le-am vazut se termina cu happy end.

Aseara am vazut Burlesque. Nu eram vreun fan Christina Aguillera insa de data asta m-a dat pe spate. Arata senzational, vocea ei este de milioane, se misca si canta ca o diva care este :)). Subiectul filmului si actiunea sunt prea putin importante. Burlesque este un film care merita vazut pentru ceea ce se intampla pe scena: scenografie, costume, coregrafie, lumini, muzica, dans, machiaj si… Cher (care interpreteaza doua piese).

Pentru umor. Pentru modul in care poate arata un club, in care totul de la imbracamintea si machiajul barmanilor, la design si show, reflecta tema acestuia: burlesque. Pentru faptul ca dupa ce se termina, parasesti sala de cinematograf incarcat cu energie pozitiva si cu un zambet imens pe fata.  Te-am avertizat, sunt subiectiva. O remarca, totusi, la final. Se pare ca romanii nu prea au apetenta pentru  astfel de filme. Altfel nu-mi explic motivul pentru care la Hollywood Multiplex, acesta este proiectat la 6pm in versiune digitala si la 8.15pm in versiune normala, intr-una din cele mai mici sali. Care, by the way, a fost plina.

In concluzie, recomand…Burlesque.

Pledoarie pentru iubire

Abia aseara am vazut „Requiem for a dream”. Un film care are deja 11 ani si care vorbeste despre dependenta.  Despre cat de nociva poate fi ea, indiferent se manifesta prin droguri sau …televizor. In final, rezultatul e acelasi: distrugerea individului. Sa luam personajele pe rand. Mai intai mama, interpretata de Ellen Burstyn. Pensionara. Afirma despre sine ca este „batrana si singura’. Sot decedat. Punctul central al apartamentului in care locuieste si al existentei sale este televizorul, in fata caruia isi petrece cea mai mare parte a timpului.  Iubita, Marion. Putin  trecuta de pragul adolescentei. Parinti absenti. Ar putea fi un designer talentat. Insa prefera sa consume droguri.

„De ce esti supărata pe părintii tăi? Adică… îti dau totul.|Îti dau un apartament…fac orice pentru tine.|- Totul este bine, stii. Este bine. Doar că…nu astept bani de la ei. Stii?|Asta-i tot ce pot oferi.De ce nu ai plecat de la ei?
Cum să fac asta?” Dialog intre Marion si Harry

Harry, fiul si iubitul. Se injecteaza in vena. La inceputul filmului, amaneteaza vechiul televizor al mamei sale pentru a face rost de bani pentru droguri.

„De ce vrei să mă faci|să mă simt vinovat mamă? De ce te joci cu mintea mea,|pentru numele lui Dumnezeu? Vezi cum mă superi tu mereu..”  Harry

Marlon, prietenul, traficant. Trage pe nas. Intr-una din scene, in momentul in care afacerea cu droguri se pune pe picioare, inainte de a face dragoste cu prietena lui, Marlon aluneca inapoi in timp, vazandu-se ca un baietel la pieptul mamei sale:

„Ti-am spus, mama, ca intr-o zi voi da lovitura. „Nu trebuie sa dai lovitura, ingeras. E suficient sa o iubesti pe mama ta.” Dialog intre Marlon si mama lui

Ar mai fi si pensionarele decrepite, vecine cu mama lui Harry, care isi petrec ziua in fata casei, stand la soare.  Dependenta de orice este generata de vidul din interior si de senzatia ca suntem inutili. Provocat de disfunctiile existente in relatiile cu semenii nostri si, implicit, cu noi insine. De nemultumirea ca nu suntem suficient de buni pentru a fi acceptati, iubiti si doriti. De parintii nostri, de copiii nostri sau, pur si simplu, de societate. Pentru personajele din film, ca pentru orice alta fiinta umana, singura solutie  este..iubirea. Fata de sine in primul rand, si apoi fata de ceilaltii. Comuniunea cu celalalt. Visul. Ca vorbim de visul de iubire dintre Marion si Harry, de proiectarea relatiei fiu – mama in cea cu iubita lui de catre Marlon, sau de dorinta de a aparea la televizor a mamei lui Harry.

„Sunt „cineva” acum Harry.|Toată lumea mă place. In curând, miloane de persoane mă vor vedea.|Si toti mă vor place.
Le voi spune despre tine. Despre tatăl tău.|Ce bun a fost cu noi. Ti-aduci aminte? Este un motiv pentru a te trezi dimineata.|Este un motiv pentru a slăbi… Pentru a intra în rochia rosie.|Este un motiv pentru a zâmbi.
Face ziua de mâine mai bună.” Sarah, mama lui Harry.

In film, visele protagonistilor esueaza. Mama ajunge la spitalul de nebuni, Marion face sex pe bani, Harry isi pierde un brat iar Marlon desfasoara munca silnica in folosul comunitatii. In aparenta, de vina sunt drogurile. Insa eu cred ca nu aceasta este cauza principala. Ci tocmai incapacitatea personajelor de percepe experientele traite doar ca pe o lectie de viata si nu ca pe o drama fara iesire. Si cu toate astea, visul nu se stinge: in icheierea filmului, protagonistii se cuibaresc in pat, in pozitia de foetus, ca si cum s-ar afla in pantecele cald si ocrotitor al mamei.  There is hope.